Persoanele fizice care obtin din strainatate venituri din activitati independente si care stau in tara mai mult de 183 de zile pe an trebuie să depună la Fisc o declarație, care de anul acesta a fost inclusă în Declarația Unică. Fiscul din România nu are multe pârghii să îi descopere pe cei care muncesc periodic în străinătate și nici să le numere zilele pe care le stau în țară și cele în care lucrează în străinătate.
Statul se miră cum să mai încaseze bani de la unii dintre românii care muncesc în străinătate. Profesori, medici, avocați, mici meșteșugari cum ar fi electricieni, zidari care au PFA în străinătate, alte persoane care prestează periodic servicii pe cont propriu peste graniță, persoane care obțin venituri din drepturi de autor și cele care obțin orice alte venituri comerciale din activități independente din afara țării și îndeplinesc două condiții cumulative sunt obligate să depună în România, la ANAF, o declarație din care să rezulte ce venituri au realizat din afara țării și ce impozit au plătit în statul în care au lucrat.
Până acum, aceste persoane erau nevoite să depună Declarația 201, dar de anul acesta, respectiva declarație și alte șase au fost comasate în una singură, numită Declarație Unică, al cărei termen de depunere este 15 iulie 2018, pentru veniturile realizate în 2017. În 2019, declarația are termen de depunere pe 15 martie, iar la acea dată românii care muncesc mai puțin de șase luni pe an peste graniță declară veniturile încasate în 2018.
Este foarte important de menționat că persoanele care lucrează cu contract individual de muncă în străinătate, încheiat cu firme care au sediile în acele state, în special în statele Uniunii Europene cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, nu trebuie să depună în țară această declarație. Cei care au contracte de muncă, plătesc impozitele și contribuțiile în statul în care muncesc. În schimb, persoanele care au contracte de muncă încheiate cu firme din România, dar acele persoane lucrează periodic în străinătate, ca detașate, trebuie să depună declarația numai dacă acele persoane au stat în țară mai mult de 183 de zile în ultimul an.
Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, conform Codului fiscal. Pentru veniturile realizate în 2018, declarația trebuie depusă până în martie 2019, iar impozitul aplicat este de 10%. Dacă plătitorul venitului reține impozit românului care lucrează (ca liber profesionist) în statul respectiv, iar acel impozit este final, atunci, la depunerea declarației în România, cetățeanul trebuie să facă dovada achitării impozitului în străinătate.
Anul trecut, au depus declarația respectivă 202 persoane care au lucrat în străinătate mai puțin de șase luni pe an și au obținut venituri din activități independente. Dintre aceste persoane, 108 au și plătit impozitul datorat, conform datelor furnizate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Dolj
. „Nu există o evidență informatică pentru a verifica obligația depunerii acestei declarații. Această obligație se analizează la depunerea Chestionarului de stabilire a rezidenței fiscale a persoanei fizice care se efectuează la plecarea din țară sau de la Compartimentul de Schimb de Informații din cadrul DGRFP Craiova (prin schimb de informații cu alte state membre UE – n.r.)”, se arată în răspunsul primit de la AJFP Dolj.
Persoanele care pleacă la muncă în străinătate și stau în altă țară mai mult de 183 de zile dintr-un an trebuie să depună la ANAF, cu 30 de zile înaintea plecării din țară, un chestionar pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România, prevedere reglementată de Ordinul Președintelui ANAF nr. 1.099/2016, formular prin care persoanele fizice sunt întrebate cât preconizează că stau în străinătate și care este motivul plecării. Fiscul vrea să afle, din acel chestionar, cine anume stă în străinătate peste 183 de zile pe an, pentru că astfel i se stabilește rezidența fiscală în statul în care stă mai mult. Dacă stă în țară mai mult de 183 de zile, atunci persoana respectivă trebuie să depună și Declarația Unică și să plătească impozit pe venit la statul român. Este greu de crezut că toți cei care pleacă la muncă în străinătate, fie și pentru a desfășura activități independente, vor trece pe la Fisc să depună acel chestionar.
Views: 0