În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.
În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 210 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 45.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 28 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 8 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 8 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Depistat la volan, în trafic, având o concentraţie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat
În noaptea de 04 spre 05 noiembrie a.c., ora 01.10, polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Pleniţa având o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Views: 9