INALTAREA DOMNULUI, traditii si obiceiuri. Ce nu e bine sa faci joi, 17 mai

0
137
INALTAREA DOMNULUI, traditii si obiceiuri. Ce nu e bine sa faci joi, 17 mai
INALTAREA DOMNULUI, traditii si obiceiuri. Ce nu e bine sa faci joi, 17 mai

INALTAREA DOMNULUI 2018. Sarbatoarea Inaltarii Domnului se sarbatoreste la 40 de zile dupa Paste, in joia din cea de-a sasea saptamana de dupa Inviere.

INALTAREA DOMNULUI 2018. Anul acesta, crestinii sarbatoresc INALTAREA DOMNULUI pe 17 mai.

Inaltarea Domnului se mai numeste in popor si Ispas, de la cuvantul de origine slavona Supasu, care inseamna Mantuitorul. Este sarbatoarea in care Biserica face amintire in fiecare an de ultimul eveniment din viata pamanteana a Mantuitorului. Prin inaltarea Sa la cer, se incheie activitatea Sa de rascumparare a neamului omenesc din robia mortii si a pacatului.

Sarbatoarea cade intotdeauna la 40 de zile dupa Inviere, de aceea se serbeaza mereu in joia saptamanii a sasea dupa Pasti.

Sarbatoarea a capatat o importanta deosebita dupa ce Sf. Imparateasa Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, a construit o biserica mareata pe muntele Maslinilor, de unde se inaltase Domnul si unde sarbatoarea se praznuia cu mare fast, asa cum se face si astazi.

Exista obiceiul ca in aceasta zi, crestinii sa se salute cu ,,Hristos s-a inaltat!” Tot in aceasta zi, in bisericile noastre se face pomenirea generala a eroilor morti pe campurile de lupta, pentru ca sufletele lor sa se bucure de ajutorul Mantuitorului inaltat la cer. In unele parti de tara, in ajunul Inaltarii, seara, se pun frunze de pelin la ferestre si la usi, ca si in paturi. Potrivit credintei ortodoxe, la 40 de zile de la Invierea lui Iisus Hristos, romanii inrosesc oua, pregatesc bucate, intocmai ca la masa de Pasti, iar salutul este “Hristos s-a inaltat! – Adevarat s-a inaltat!”.

Citeste si :  Angajatii la stat primesc o prima de Paste

De Inaltarea Domnului, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

Tot in aceasta zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

Citeste si :  La Cimitirul Sineasca a fost omagiata Ziua Eroilor

Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

Articolul continua dupa recomandari

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Traditia spune ca Ispas, un cioban, ascuns pe dupa pietre, a urmarit evenimentul, tacut si uimit, si mai apoi a povestit alor sai cele intamplate. De Ispas, oamenii se bat cu leustean ca sa fie feriti de rele si de boli.

La fel si vitele sunt batute cu leustean, ca sa se ingrase, sa fie sanatoase si ferite de vrajitorii. De asemenea, la Inaltare, se taie par din varful cozilor de la vite si se ingroapa intr-un furnicar, cu urarea: “Sa dea Dumnezeu sa fie atatia miei si vitei cate furnici sunt in acest furnicar!”. Tot in aceasta zi se sfintesc plantele de leac – leusteanul, paltinul, alunul.

Pentru sporul casei, in numeroase zone din tara gospodinele prepara pasat fiert in lapte dulce. Pasatul este malaiul macinat mai mare care se fierbe in apa, cu putina sare si cu vanilie. Dupa de a fiert, se adauga lapte si preparatul este lasat sa mai clocoteasca circa trei minute. Cand se mai raceste, pasatul fiert in lapte, specific praznicului, se toarna in canite, care se impart copiilor si saracilor.

Semanaturile trebuie sa se incheie pana in ziua de Ispas. In gospodariile unde nu se respecta obiceiul si se mai seamana si dupa ziua de Ispas, culturile respective nu vor da roade.

Citeste si :  SARBATOARE IMPORTANTA pentru romani: Traditii si obiceiuri de cei 40 de Mucenici

La Inaltare, este ultima zi din an cand se vopsesc oua rosii, ca si la Paste, si se sfintesc la biserica. La sfarsitul slujbei, se impart saracilor pachete cu preparate specifice praznicului: oua, pasca, placinte, paine, ceapa verde si rachiu.

Nu trebuie sa ne certam cu nimeni in ziua praznicului si nu trebuie sa incurajam resentimentele. Daca respectam aceasta datina, mostenita din mosi-stramosi, dusmanii nu vor avea putere asupra noastra si vom fi mai sanatosi tot anul.

Pentru vigoarea fizica si spirituala a membrilor familiei, pentru ca paguba sa ocoleasca o gospodarie, in aceasta zi nu se instraineaza nici un obiect din casa si nu se imprumuta bani.

Lasa un comentariu aici !
Da-i o nota !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.