
Incendiul izbuncit în această diminieţă, în jurul orei 5.00, la Spitalul „Matei Balş” din Capitală, ar fi pornit de la o aerotermă, ipoteză neconfirmată în acest moment. Comandantul intervenţiei, col. Şchipu, a declarat că au acţionat 24 de autospeciale, cu tunuri de apă şi spumă, 4 autoscări de salvare de la înălţime, 4 pentru descarcerat şi 10 microbuze pentru transportul persoanelor.
Au fost evacuate 4 saloane. S-a declanşat planul roşu. 4 persoane au decedat iar iestul pacienţilor, 102 la număr, au fost transportaţi la alte spitale.
Pompierii au declarat că au fost mari degajări de fum.
La faţa locului s-au deplasat şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
„Din păcate trei persoane sunt decedate şi a patru sub resuscitare. Trei persoane au fost găsite în salon (n.r. – decedate). (…) După ce s-a degajat fumul au fost găsite trei peroane în salonul în care era incendiul. Restul sunt transportaţi la mai multe spitale. Sunt cu COVID. Nu au alte probleme”, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat pentru AGERPRES.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, se află vineri la Institutul „Matei Balş” din Capitală, unde în cursul dimineţii a izbucnit un incendiu la parterul unui corp de clădire.
„Pacienţii sunt evaluaţi. Până acum au fost transferaţi la „Victor Babeş” patru pacienţi. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi şi alte transferuri. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la „Matei Balş”. Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat, sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat, foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi. (…) În acest moment, nu am decât informaţiile acestea că există trei decese deja”, a afirmat ministrul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, precizând că situaţia este evaluată şi vor fi luate toate măsurile.
Un număr de 102 persoane au fost evacuate vineri dimineaţa, în urma incendiului izbucnit la Institutul „Matei Balş” din Capitală.
„Am reuşit să lichidăm incendiul şi să evacuăm personalul atât de la etajele superioare, cât şi de la parterul clădirii. În afară de cele patru persoane care sunt decedate, celelalte persoane – până la un număr de 102 – au fost evacuate şi transportate către echipajele de prim ajutor şi ulterior către spitalele desemnate. Am avut 24 de autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 4 autoscări de salvare de la înălţime, patru pentru descarcerare şi 10 microbuze pentru transport persoane”, a precizat comandantul intervenţiei la faţa locului, colonelul Şchiopu de la ISU.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi.
Ministerul Sănătăţii informează că 53 de pacienţi de la Institutul „Matei Balş” au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Capitală, în urma incendiului de vineri dimineaţa.
Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de sincere condoleanţe familiilor victimelor incendiului petrecut vineri dimineaţă la Institutul „Matei Balş” şi a adăugat că au fost luate „toate măsurile ca situaţia să fie stabilizată rapid”.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în debutul şedinţei Consiliului General, că în ultima săptămână nu au existat probleme în ce priveşte alimentarea cu agent termic la Spitalul „Matei Balş” sau blocurile învecinate.
El a menţionat că a avut discuţii în acest sens atât cu reprezentanţii Termoenergetica, cât şi cu persoanele care asigură serviciul de call center din cadrul PMB, unde cetăţenii pot semnala probleme în ce priveşte furnizarea agentului termic.
Views: 0