Începe Postul Paștelui! Ce reguli cu strictețe trebuie să respecte credincioșii

1
138

Postul Paștelui începe luni, 15 martie 2021, și se încheie peste șase săptămâni. Creștinii ortodocși păstrează timp de 40 de zile câteva reguli stricte de la care nu se abat nicio secundă până în ziua în care se încheie înfrânarea.

Credincioșii de pretutindeni trebuie să aibă în vedere câteva reguli impuse de Biserică, datoria lor nefiind numai alimentară, ci și trupească. Mai exact, oamenii nu renunță numai la alimentele de origine animală, ci și la gândurile rele și la poftele trupești.

De asemenea, în timpul celor 40 de zile de post credincioșii nu trebuie să facă fapte rele sau să aibă gânduri necurate despre oamenii din jur. În plus, cel mai drastic post de peste an cere o curățare din toate punctele de vedere, rugăciunea fiind cea mai importantă.

Pentru a ține corect Postul Paștelui creștinii ortodocși trebuie să aibă în vedere câteva reguli clare, care sunt stabilite din vechime de Biserica Ortodoxă. Mai exact, în primele zile ale postului se recomandă postul complet, ceea ce înseamnă că nu se mănâncă și nu se bea nimic.

În cazul persoanelor care nu pot ține acest post negru, din diferite motive, se poate apela la ajunare, ceea ce înseamnă că postul se poate ține până seara, când se poate mânca numai pâine și se poate bea doar apă.

Miercuri, în a treia zi de post, se ajunează de asemenea, până seara. Apoi credincioșii pot mânca ceva mai consistent pe lângă pâine. Aceștia pot consuma legume fierte, fără niciun pic de ulei.

Aceeași regulă este valabilă și pentru primele trei zile din ultima săptămână de post, adică luni, marți și miercuri. De asemenea, regula se aplică în aceeași manieră și în ultimele două zile din Postul Paștelui, vineri și sâmbătă, pentru o curățenie sufletească ca la carte.

În toate celelalte zile din Postul Paștelui, cu excepția zilelor de dezlegare, se mănâncă uscat o singură dată pe zi, în zilele luni-vineri, în timp ce în zilele de sâmbătă și duminică de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.

Postul Paștelui este considerat a fi unul aspru din punct de vedere alimentar, oamenii renunțând la carne, pește, brânză, lapte, ouă, vin și grăsime.

Visits: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.