Întrevederea Premierului Nicolae Ciucă cu secretarul general adjunct al Națiunilor Unite, Înaltul Comisar adjunct pentru operațiuni al UNHCR, Raouf Mazou

0
45

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire de lucru cu delegația Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, condusă de Raouf Mazou, Assistant High Commissioner for Refugees for Operations.

În cadrul întâlnirii a fost reiterat cadrul strategic de colaborare dintre Guvernul României și Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, pornind de la principiul complementarității în gestionarea crizei umanitare a refugiaților din Ucraina.

”Sunt vremuri pentru solidaritate, curaj și umanitate. Războiul din Ucraina neprovocat, ilegal și crud, precum și criza umanitară ce-i urmează, arată că oamenii își unesc forțele pentru a ajuta la nevoie. Solidaritatea și umanitatea românilor, intervenția integrată a autorităților, a societății civile și a reprezentanților organizațiilor umanitare internaționale au dovedit că țara noastră a fost sprijin pentru cetățenii și poporul ucrainean”, a afirmat prim-ministrul României.
Șeful Executivului a mulțumit pentru implicare reprezentanților delegației Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și a subliniat importanța colaborării în cadrul mecanismului integrat de răspuns al României la criza umanitară a refugiaților.

Citeste si :  Premierul Florin Cîțu ajunge azi în județul Dolj. Afla programul vizitei ..

În acest context, a prezentat mecanismul de răspuns al României bazat pe două niveluri de intervenție, respectiv intervenție de urgență și intervenția bazată pe măsuri de protecție pe termen mediu și lung. ”Continuăm asistența umanitară de urgență cu măsuri care să faciliteze integrarea socială a cetățenilor ucraineni care rămân pe teritoriul țării noastre. Copiii și tinerii vor avea acces la educație, iar persoanele care doresc să aibă un loc de muncă vor fi sprijinite. Toți refugiații vor avea asigurate servicii de sănătate”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

Reprezentantul UNHCR a felicitat Guvernul României pentru organizarea strategică și operațională pe care a dezvoltat-o într-un termen atât de scurt de la debutul crizei refugiaților și-a exprimat disponibilitatea de a implementa un sistem de asistență financiară a refugiaților din Ucraina, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și intenția de a sprijini logistic Departamentul pentru Situații de Urgență în situația unor afluxuri masive de refugiați din Ucraina.

Citeste si :  Premierul Nicolae Ciucă, despre protestul din 10 august: Oameni nevinovaţi au căzut victime violenţelor nejustificate

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a detaliat sprijinul și colaborarea operațională cu UNHCR la nivelul punctelor de trecere a frontierei, iar Mădălina Turza, Consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a subliniat importanța colaborării cu experții UNHCR în cadrul procesului de elaborare a măsurilor de integrare și protecție pe termen mediu și lung pentru Refugiații din Ucraina.
Guvernul României va continua colaborarea strategică cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și cu toți actorii neguvernamentali naționali și internaționali pentru a asigura un răspuns integrat la situația umanitară a refugiaților din Ucraina.

Citeste si :  Premierul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei

Din partea Guvernului, la întâlnire au participat, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul de stat Paula Cristea, consilierul de stat Mădălina Turza, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.