
Ionuţ Stroe susține că problema Austriei cu privire la aderarea României la Spaţiul Schengen este una „eminamente politică”.
„Aceasta este o răfuială a Austriei cu Uniunea Europeană. România este doar un fals pretext în această discuţie, pentru că garanţiile pe care le cere Austria în momentul de faţă în nişte negocieri aprige care se poartă vin mai degrabă spre zona UE, nu spre zona României”, a declarat Ionuţ Stroe, marţi seară, la un post de televiziune..
„Din păcate, acest guvern al Austriei acţionează, în momentul de faţă, electoral, adică România nu este o rută pentru migraţiune, nu există niciun fel de risc în zona aceasta. Mai mult decât atât, tu nu poţi bloca mecanic, brutal, o procedură, o procedură, pentru că despre asta vorbim, prin care România e îndreptăţită şi s-a pregătit atâţia ani să o parcurgă. Nu poţi lua ostatică o ţară pentru nişte calcule electorale sau nişte calcule care nu au niciun fel de legătură cu garanţiile pe care alţii trebuie să ţi le ofere”, a mai spus Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionuţ Stroe a precizat că ”Uniunea Europeană a adoptat un Plan pentru refugiaţi iar acest Plan va fi un adevărat test pentru Austria, dacă, într-adevăr, este interesată de acest subiect al migraţiei sau doar foloseşte acest subiect pentru că are cu totul altă agendă”. Stroe a menţionat că, în ceea ce priveşte România ”suntem cu lecţiile făcute de la A la Z, mai mult decât am făcut în ultimii 15 ani, mai mult decât facem în momentul de faţă, apropo de eforturile de negociere, diplomatice, nu putem să facem”.
De asemenea, a mai zis că „problema Austriei este una eminamente politică şi vă spun sincer că poate fi rezolvată, chiar în aceste momente se poartă negocieri intense”.
Views: 0