Tânăra înotătoare română a reuşit o cursă frumoasă la prima ei competiție olimpică din carieră şi cu timpul 1:59.29 a intrat în topul celor mai valoroase înotătoare ale lumii.
Rebecca Diaconescu este pregătită de mama sa Lorena, fostă componentă a lotului olimpic al României, şi la cei 18 ani împliniți pe 24 aprilie îşi doreşte să savureze la maximum aventura olimpică .
Rebecca Diaconescu s-a calificat pe ultima sută la Jocurile Olimpice de la Paris, iar azi a făcut o cursă foarte bună în calificări, prinzând ultimul loc în semifinalele din această seară.
Înotătoareaa vorbit și despre cum a primit vestea că va merge la Jocurile Olimpice. „Trebuia să mă întorc în Las Vegas după Europene, am schimbat biletele și am venit în România, iar acum sunt în Paris”, a spus ea zâmbind.
„Este o onoare să fiu aici și să reprezint România”, a explicat înotătoarea care locuiește în SUA.
Views: 3