Joe Biden a venit într-o vizită-surpriză la Kiev

0
299

Este prima sa deplasare în această ţară de la începutul invaziei Rusiei, în urmă cu aproape un an, şi este o surpriză, în condiţiile în care Casa Albă anunţase că preşedintele nu are de gând să meargă şi în Ucraina, cu ocazia deplasării sale în Polonia. Se vehicula însă că preşedintele Volodimir Zelenski – care a fost la Washington în decembrie – ar putea să vină în Polonia pentru o întâlnire cu Joe Biden.

Apariţia lui Biden la Kiev este o demonstraţie de susţinere pentru Ucraina care vine într-un moment critic al conflictului, în timp ce Rusia se pregăteşte pentru o aşteptată ofensivă de primăvară, notează CNN.

The New York Times relatează că preşedintele american Joe Biden a sosit la Kiev după o călătorie de o oră cu trenul de la graniţa cu Polonia. Acesta s-a plimbat prin capitala Ucrainei alături de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar cei doi au vizitat mănăstirea Sfântul Mihail în timp ce în oraş răsuna un avertisment de raid aerian.

The New York Times descrie vizita ca fiind “o demonstraţie a hotărârii administraţiei sale de a susţine Ucraina în faţa invaziei Rusiei”, în condiţiile în care se împlineşte un an de la această agresiune.

„Vizita la Kiev s-a desfăşurat în secret din cauza preocupărilor legate de securitate. Joe Biden a plecat de la Washington fără atenţie publică, după ce el şi soţia sa au luat cina în oraş, la un restaurant, sâmbătă seara, un fapt extrem de rar. Biden urma să ajungă la Varşovia marţi dimineaţa pentru o vizită de două zile, iar oficialii au negat în mod repetat că ar exista alte planuri pe care le-ar putea anunţa cu privire la o deplasare în Ucraina în timp ce se află acolo. Într-adevăr, Casa Albă a publicat duminică seară un program public pentru ziua de luni care arăta că preşedintele ar fi încă la Washington şi ar urma să plece seara spre Varşovia, când, de fapt, el era deja la jumătate de lume distanţă”, scrie NYT.

La rândul său, Jim La Porta, de la revista „Rolling Stone”, care a ştiut despre această vizită şi căruia i s-a cerut să păstreze secretul, spune că preşedintelui american Joe Biden i s-au prezentat o “serie de planuri” pentru această călătorie în Ucraina, inclusiv o întâlnire cu Zelenski la graniţa polono-ucraineană sau în oraşul Liov din vestul ţării. Cu toate acestea, Biden ar fi insistat să viziteze capitala ucraineană, care a devenit un simbol al rezistenţei la invazie, după ce Rusia a încercat şi nu a reuşit să cucerească oraşul în primele luni ale agresiunii sale.

Preşedintele Biden a anunţat o asistenţă suplimentară de jumătate de miliard de dolari pentru Ucraina în timpul vizitei-surpriză la Kiev.

Făcând declaraţii comune alături de preşedintele Volodimir Zelenski, Biden a precizat că pachetul va include mai multe echipamente militare, inclusiv muniţie de artilerie şi obuziere, relatează CNN.

Zelenski a declarat că el şi Biden au vorbit despre „armele cu rază lungă de acţiune şi despre armele care pot fi furnizate în continuare Ucrainei, chiar dacă unele nu au fost furnizate înainte”.

Biden a vorbit de asemenea laudativ despre rezistenţa ucraineană, în condiţiile în care războiul intră în al doilea an. „Un an mai târziu, Kievul stă în picioare. Şi Ucraina rămâne în picioare. Democraţia rezistă”, a spus Biden.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl invitase pe preşedintele american la Kiev în urmă cu câteva luni, spunând că ar fi important ca liderul american să vadă situaţia de aproape. Săptămâna trecută, Zelenski a spus că invitaţia sa pentru Biden rămane deschisă. „Ştiţi că l-am invitat pe preşedinte. Cred că va fi fericit să viziteze Ucraina dacă va avea ocazia. Acesta ar fi un semnal important de susţinere a naţiunii noastre”, a declarat Zelenski la 15 februarie.

Zelenski a fost la Washington în decembrie, la rândul său într-o vizită-surpriză, întâlnindu-se cu Biden în Biroul Oval şi vorbind apoi în faţa plenului Congresului, în prima sa deplasare în afara Ucrainei de la începutul războiului.

Casa Albă a emis o declaraţie cu privire la vizita lui Joe Biden în Ucraina din această dimineaţă. Preşedintele Joe Biden este citat spunând:

„În timp ce lumea se pregăteşte să marcheze împlinirea unui an de la invazia brutală a Rusiei în Ucraina, mă aflu astăzi la Kiev pentru a mă întâlni cu preşedintele Zelenski şi pentru a reafirma angajamentul nostru ferm şi de nezdruncinat faţă de democraţia, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

Când Putin şi-a lansat invazia, în urmă cu aproape un an, a crezut că Ucraina este slabă şi că Occidentul este divizat. A crezut că poate rezista mai mult decât noi. Dar s-a înşelat amarnic.

Astăzi, la Kiev, mă întâlnesc cu preşedintele Zelenski şi cu echipa sa pentru o discuţie extinsă privind sprijinul nostru pentru Ucraina. Voi anunţa o altă livrare de echipamente critice, inclusiv muniţie de artilerie, sisteme antiblindate şi radare de supraveghere aeriană pentru a ajuta la protejarea poporului ucrainean de bombardamentele aeriene. Şi voi împărtăşi faptul că, în cursul acestei săptămâni, vom anunţa sancţiuni suplimentare împotriva elitelor şi companiilor care încearcă să se sustragă sau să sprijine maşina de război a Rusiei. În ultimul an, SUA au creat o coaliţie de naţiuni de la Atlantic la Pacific pentru a ajuta la apărarea Ucrainei cu un sprijin militar, economic şi umanitar fără precedent – iar acest sprijin va dura”.

„Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, care a sosit în Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruseşti la scară largă.

Şeful statului s-a întâlnit cu distinsul oaspete la intrarea în Palatul Mariinski din centrul capitalei.

După prezentarea membrilor delegaţiilor ucraineană şi americană, preşedinţii Ucrainei şi Statelor Unite au avut o convorbire tete-a-tete.

Volodimir Zelenski a remarcat că vizita lui Joseph Biden este un semnal extrem de important de sprijin pentru Ucraina şi ucraineni. “Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Acesta este un moment important de sprijin pentru Ucraina”, a spus el.

Şeful statului a subliniat că Joseph Biden personal şi întreaga societate americană au fost alături de Ucraina încă de la începutul războiului de amploare declanşat de Rusia. “Primul telefon de susţinere a Ucrainei a venit de la Casa Albă. Vă mulţumesc pentru leadership. Vă mulţumesc, de asemenea, pentru sprijinul bipartizan, pentru sprijinul Congresului”, a declarat Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a menţionat că va discuta cu preşedintele Statelor Unite despre situaţia de pe linia frontului şi despre poporul ucrainean care se confruntă cu încercări. “Ce trebuie să facem pentru a opri războiul, pentru a reuşi în acest război, pentru a face Ucraina şi mai puternică şi cum să obţinem victoria în acest an”, a spus el.

La rândul său, Joseph Biden a remarcat importanţa prezenţei sale în Ucraina astăzi, care demonstrează sprijinul SUA pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului ucrainean. “Cred că ar fi extrem de important să nu lăsăm niciun dubiu că Statele Unite sprijină Ucraina în războiul său împotriva agresiunii brutale”, a declarat preşedintele american.

Preşedintele SUA a declarat că este bucuros să viziteze din nou Kievul. “S-au schimbat multe de la ultima mea călătorie. S-au întâmplat lucruri îngrozitoare, o invazie, dar, în acelaşi timp, poporul ucrainean a făcut un pas înainte într-un mod pe care foarte puţini oameni l-au făcut vreodată în apărarea lor. Şi ne-au ajutat să îmbrăţişăm noţiunea de democraţie”, a declarat Joseph Biden.

El a transmis, de asemenea, salutări din partea membrilor Congresului. Potrivit lui Joseph Biden, aceştia au fost foarte impresionaţi de recentul discurs al lui Volodimir Zelenski în faţa Congresului.

Preşedintele american a vorbit despre intenţia sa de a discuta despre modul în care Statele Unite şi aliaţii săi pot ajuta cel mai bine Ucraina în lupta sa pentru libertate şi independenţă”.

Coloana de maşini oficiale a lui Biden a ajuns la Palatul Mariinski imediat după ora locală 8:30. El a fost întâmpinat la intrare de Zelenski şi de soţia sa, Olena Zelenska.

„Vă mulţumesc că aţi venit”, a spus Zelenski strângându-i mâna lui Biden.

„Mai important, ce mai fac copiii?”. a întrebat Biden, adăugând: “Este uimitor să vă văd”.

Întrebat despre semnificaţia faptului că se află la Kiev, Biden a spus că scopul vizitei sale a fost de a-i transmite lui Zelenski că SUA sunt aici „pentru a rămâne. Nu plecăm”, a spus Biden.

Mai mulţi membri de top ai administraţiei Biden, inclusiv secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin, au vizitat, de asemenea, capitala ucraineană pentru a promite asistenţă. Înalţi oficiali ai administraţiei, inclusiv directorul CIA Bill Burns şi oficiali de rang înalt de la Casa Albă, au vizitat Kievul luna trecută.

Soţia lui Joe Biden, Jill Biden, a făcut propria vizită-surpriză anul trecut, de Ziua Mamei, într-un orăşel din extremitatea sud-vestică a Ucrainei. Ea s-a întâlnit cu prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la o fostă şcoală care a fost transformată în cămin temporar pentru ucrainenii refugiaţi, inclusiv 48 de copii.

Cu toate acestea, măsurile de securitate l-au împiedicat pe Biden până acum să facă o călătorie similară. Atunci când a vizitat Polonia, în aprilie anul trecut, Casa Albă nici măcar nu a explorat perspectiva unei călătorii peste graniţă, deşi Biden a declarat că şi-a exprimat interesul, relatează CNN. “Nu mă vor lăsa – este de înţeles, cred – să trec graniţa şi să arunc o privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat el la acea vreme.

Biden a vizitat Ucraina de şase ori în calitate de vicepreşedinte. Ultima sa vizită la Kiev a avut loc în ianuarie 2017, cu câteva zile înainte de a-şi părăsi funcţia. Acea vizită rămăsese până luni vizita oficialului american de rangul cel mai înalt în Ucraina, deoarece nici vicepreşedintele Pence şi nici preşedintele Trump nu au vizitat-o vreodată.

CNN relatează că Biden a zburat în Ucraina pe timp de noapte, întunericul fiind un atu, iar călătoria sa a fost ţinută secretă timp de 24 de ore.

Călătoria preşedintelui Biden la Kiev, luni, a fost învăluită în secret, o reflectare a preocupărilor de securitate legate de vizitarea unei zone de război active.

Air Force One a decolat de la baza Andrew când era încă întuneric, la ora locală 4:15, duminică. Reporterii aflaţi la bordul avionului nu au avut voie să aibă asupra lor dispozitive electronice.

Programul public al lui Biden nu a reflectat călătoria, iar oficialii Casei Albe au declarat în mod repetat săptămâna trecută că o vizită în Ucraina nu este în plan.

Sâmbătă seara, înainte de plecare, Biden a ieşit la cină cu soţia sa în Washington. El nu a mai fost văzut în public până la sosirea la Kiev, luni dimineaţă.

Ucraina este o zonă de război activ în care armata americană nu are niciun control, ceea ce face ca vizita de luni să fie diferită de călătoriile prezidenţiale anterioare în Irak sau Afganistan, notează CNN. Oficialii Casei Albe au exclus în mod repetat o vizită la începutul anului.

Biden călătoreşte cu un anturaj relativ restrâns. Îi are cu el pe consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, pe adjunctul şefului de cabinet Jen O’Malley Dillon şi asistenta personală Annie Tomasini.

Biden a ajuns la Kiev la ora locală 8.00 (şi ora României), potrivit reporterilor care călătoresc cu el în Ucraina. El a fost întâmpinat de ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink.

Sursa news.ro

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.