Magistratul Daniel Fanel Stancu de la Tribunalul Dolj a fost sanctionat disciplinar cu suspendarea din functie timp de 6 luni. Sectia pentru judecatori din CSM l-a gasit vinovat de atitudini nedemne, utilizarea unor expresii inadecvate in hotararile judecatoresti si exercitarea functiei cu grava neglijenta. Stancu judeca un dosar care a facut istorie la CCR (Minuta)
Ziua de miercuri, 23 iunie 2021, i-a adus o sanctiune disciplinara judecatorului Daniel Fanel Stancu de la Tribunalul Dolj. Sectia pentru judecatori in materie disciplinara din Consiliul Superior al Magistraturii l-a pedepsit pe magistrat cu suspendarea din functie timp de 6 luni.
Mai exact, judecatorii CSM l-au gasit vinovat pe Daniel Stancu de trei abateri disciplinare prevazute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.
Este vorba despre:
– lit. c): „atitudinile nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, celalalt personal al instantei sau al parchetului in care functioneaza, inspectori judiciari, avocati, experti, martori, justitiabili ori reprezentantii altor institutii”;
– lit. s): „utilizarea unor expresii inadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea in mod vadit contrara rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de magistrat”;
– lit. t) teza a II-a: „exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca fapta nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni. Sanctiunea disciplinara nu inlatura raspunderea penala”.
Iata minuta Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara (dosar nr. 7/J/2021):
„Admite actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva domnului Stancu Daniel Fanel – judecator in cadrul Tribunalului Dolj.
In baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplica domnului Stancu Daniel Fanel – judecator in cadrul Tribunalului Dolj, sanctiunea disciplinara constand in „suspendarea din functie pe o perioada de 6 luni” pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art.99 lit.c), art.99 lit. s) si art.99 lit.t) teza a II-a din acelasi act normativ.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.
Sesizarea avocatei
In caz ca va suna cunoscut numele magistratului, amintim ca Daniel Fanel Stancu judeca in prezent un dosar care a produs o victorie rasunatoare la Curtea Constitutionala. Este vorba despre cauza in care omul de afaceri Marius Cristian Nita cere daune pentru faptul ca a fost tinut 10 luni in arest, apoi achitat si la fond, si la apel. Acelasi Nita a obtinut din partea CCR istorica Decizie nr. 136/2021, prin care a fost desfiintat articolul 539 din Codul de procedura penala, care le punea piedici arestatilor achitati in calea obtinerii de despagubiri (click aici pentru a citi).
Totusi, nu aceasta cauza are legatura cu sanctionarea judecatorului Daniel Stancu. Din informatiile obtinute de Lumea Justitiei, rezulta ca o avocata din Craiova le-a facut plangere in urma cu mai multi ani la Inspectia Judiciara, pentru aceleasi presupuse abateri disciplinare, atat lui Stancu, cat si fostei colege de complet a acestuia, judecatoarea Simona Lucia Marinescu, pensionata intre timp in februarie 2021.
Sursa Luju.ro
Views: 0