Home » Politica » Politica National » Klaus Iohannis despre motivarea CCR

Klaus Iohannis despre motivarea CCR

Klaus Iohannis despre motivarea CCR

Klaus Iohannis despre motivarea CCR

Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti, dupa ce a anuntat ca a citit o prima data motivarea CCR in privinta revocarii sefei DNA, ca decizia „vine exact in linia PSD care incearca sa amputeze puterea presedintelui”. „Se pune intrebarea daca procurorii mai sunt independenti”, a adaugat seful statului. El a spus ca motivarea aduce mai multe intrebari decat clarificari.

Am citit motivarea deciziei CCR. Ca sa nu apara asa o confuzie, eu am spus de prima data ca voi citi aceasta motivare pana cand o inteleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit. Citind aceasta motivare au aparut cateva lucruri care m-au facut sa evaluez anumite demersuri intr-o noua lumina.

In acesta etapa recunosc ca motivarea aduce la suprafata mai multe intrebari decat clarificari. Dar o aprofundare ulteriora ne poate duce mai aproape de adevar.

Sa o iau de la inceput. Toata dezbaterea a pornit in jurul luptei anticoruptie. Se pune intrebarea legitima, daca atatia politicieni sunt nemultumiti, mai e nevoie de anticoruptie? Raspunsul e ferm si clar. Romania are nevoie de lupta anticuroptie si romanii sa aiba incredere ca e o lupta dreapta.

Au fost aduse exemple unde poate procedurile au fost discutabile, dar aceste chestiuni sunt in rezolvare si mii de cazuri merg inainte. Lupta anticoruptie este un succes in Romania. Aici sunt foarte ferm si foarte clar. Lupta anticoruptie merge mai departe.

Constatam destul de usor ca PSD incearca sa amputeze puterile presedintelui. Un partid incearca sa amputeze puterile presedintelui, fiindca actualul presedinte evident ca are in multe privinte alte pareri decat majoritatea pesedista din Parlament.

Prima dorinta: legea ANCOM. Presedintele a fost scos din procedura de numire a sefului ANCOM. A continuat discutia chiar cand s-au discutat legile justitiei, unde puterea presedintelui a fost diminuata. Nu cumva aceste legi au fost modificate si pentru a diminua puterea presedintelui?

E clar ca PSD incearca sa diminueze puterea presedintelui. Din pacate, decizia CCR vine exact in aceeasi linie si aceeasi logica de diminuare a rolului presedintelui din procedura de demitere a unui procuror.

De aici apar intrebarile. Se pune intrebarea: care mai este statutul procurorilor? Mai sunt independenti asa cum ni-i dorim ca sa fie eficienti in lupta anticoruptie? Sau sunt dusi in subordinea ministrului decat sub autoritatea lui, asa cum scrie in Constitutie? Este o intrebare la care trebuie sa raspundem.

O alta intrebare se pune in acelasi context: avem un nou super-ministru al justitiei? Care decide si presedintele executa, fara sa se tina seama de avizul CSM?

Apoi, ce mai este CSM? Cum poate CSM sa-si indeplineasca rolul principal daca nu mai conteaza in procedura de demitere a unui procuror-sef?

Iata intrebari la care trebuie sa raspunda si unii si altii, la care sa se raspunda dupa o dezbatere publica. Sunt dispus sa pun aceste intrebari.

Un referendum poate fi finalul unei astfel de dezbateri.

Am vazut ce se poate intampla dupa o dezbatere prost facuta, ca cea privind legile justitiei, o astfel de dezbatere mai mult incurca.

Este nevoie de o dezbatere larga, cu toti cei interesati si poate, la final, poporul sa-si spuna parerea. Poate este nevoie de o clarificare in Constitutie, poate trebuie sa gandim daca arhitectura statului e bine construita sau trebuie introduse mecanisme care garanteaza ca nu ne indepartam, poate ne gandim ce fel de persoane trebuie chemate la conducerea statului.

Constat ca este evident ca aceasta decizie vine exact in linia PSD prin care incearca sa amputeze din puterile presedintelui.

Care sunt pasii juridici urmeaza sa va lamuresc cand impreuna cu juristii din administratie ajungem la o concluzie.

Este o speta foarte complicata, care va avea influente asupra felului in care functioneaza statul roman si cum intelegem arhitectura statului in continuare. Nu avem nevoie de o constructie a statului care e o forma fara fond. Trebuie sa gasim raspunsurile la aceste intrebari.

Motivarea foarte ampla scrisa de CCR ne da cateva indicatii, ne ridica cateva probleme. Nu putem face urmatorul pas pana cand nu vedem ce ni se transmite prin aceasta motivare.

Intrebat despre declaratiile unor membri ai coalitiei privind posibilitatea suspendarii presedintelui:

Cred ca se grabesc PSD-istii, nici n-am afirmat in vreun fel ce voi face in perioada urmatoare, decat sa citesc decizia si motivarea si sa formulez intrebari pertinente. Nu va exista nicio suspendare pentru ca nu exista niciun temei pentru suspendare, iar daca unii PSD-isti se trezesc vorbind pentru ca le place sa se auda la TV, este problema lor.

Intrebat cand va anunta ceea ce are de gand sa faca:

Este nevoie sa actionez intr-un timp rezonabil, nu putem astepta pana in decembrie, dar nu cred ca se asteapta cineva de la mine sa aplic mecanic o decizie intr-o zi sau doua. Daca aceste teme acum au aparut, sa avem o dezbatere o discutie, sa ne lamurim.

Intrebat daca a vorbit cu sefa DNA despre o posibila demisie a acesteia:

Nu am discutat aceasta chestiune si nu depinde de mine.

Nu ar face dezbaterea publica mai usoara. Lucrurile au fost scrise intr-o motivare a CCR si acum nu putem sa nu ne intrebam ce e cu lupta anticoruptuie, cu procurorii, nu putem avea un superministru care ii spune presedintelui ce sa faca. Eu nu incalc Constitutia, eu o apar.

Intrebat despre actiunea unor asociatii ale magistratilor, care au cerut CSM sa apere independenta justitiei, in urma declaratiilor unor politicieni:

Pe buna dreptate s-au revoltat magistratii, vazand cum se trezeste un politician care mai e si infractor, care cameninta procurorii dupa ce a convocat un miting mediocru antijustitie.

Nu putem intra in deriva si sa ne trezim ca renuntam la valori democratice.

Intrebat daca a discutat cu reprezentantii Comisiei de la Venetia despre sesizarea facuta de CCR, care reclama „atacuri virulente”:

Nu am discutat, sa o lamureasca cei ce au facut-o.

Intrebat daca a cerut demisia Laurei Codruta Kovesi:

Eu acum sunt in faza in care ma lamuresc ce e cu decizia CCR si motivarea.

Actuala chestiune pe care s-a cerut referendum este taraganata tocmai de PSD si de Parlament, aveau toata legislatia la indemana.

Intrebat daca acuza CCR de implicare in politica:

Nu acuz CCR, constat o coincidenta care ridica foarte multe intrebari.

Eu cred ca aceste chestiuni trebuie lamurite in primul rand de politicieni, demersul de amputare a puterilor presediontelui e al PSD. Vazand ca nu reuseste sa dea presedintele, s-a gandit ca e o solutie sa taie din puterile presedintelui.

Daca vrem sa ajungem la concluzii solide si sanatoase pentru Romania, toata lumea trebuie sa intre in consultari. Sunt dipus sa pornesc aceasta dezbatere.

Klaus Iohannis a fost intrebat de jurnalisti si ce crede despre declaratia facuta de Liviu Dragnea, zilele trecute, cand a sustinut ca NATO si UE au finantat asa-zisul „stat paralel”.

O declaratie foarte proasta si contraproductiva. In Romania nu exista niciun stat paralel, este o inventie a pesedistilor prin care vor sa-si motiveze demersurile anti-justitie si anti-servicii. Atat de simplu este. In Romania exista un singur stat si pe acel stat il reprezint eu! Povestea cu statul paralel este o inventie, nu stiu daca a pesedistilor, sau a consultantilor lor, dar pot sa-i asigur pe romani ca in Romania nu exista niciun stat paralel si tot restul sunt povesti prin care PSD incearca sa-si valideze anumite demersuri destul de discutabile.

Sursa Digi24

Daca ti-a placut acest articol click pe butonul de mai jos.

 
Conținutul website-ului Jurnal de Craiova este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către Jurnal de Craiova sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor Jurnal de Craiova, vă rugăm să ne contactați folosind formularul Contact.
loading...

About Ciurezu Marian Bogdan

De ce Jurnal de Craiova ? Pentru ca acest oras merita mult .. Multi inca nu realizeaza ce oras minunat avem ! Orasul merita o altfel de presa chiar daca online ! Adevarul ... trebuie sa fie cel care conteaza !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.