Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei: Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare

0
212
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei: Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Armatei: Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Armatei României, la Monumentul „Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I, că este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare pentru că, din păcate, vedem că există încă state tributare unei mentalităţi depăşite, care folosesc forţa armată pentru a ameninţa suveranitatea unei ţări independente.

”Traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează și viața de zi cu zi.
În actualul context dificil, direcția noastră este clară: rămânem uniți și hotărâți, ancorați în valorile și simbolurile care ne definesc și ne dau putere ca națiune, și întărim cooperarea cu aliații și partenerii noștri.

Armata a fost și va continua să fie simbolul tenacității și o componentă esențială în evoluția României, contribuind major la parcursul țării noastre către statutul de stat democratic, ireversibil atașat valorilor euro-atlantice.

Participarea activă a militarilor noștri în diferite teatre de operații, timp de peste 20 de ani, a susținut consolidarea României în NATO ca un aliat credibil și stabil, a cărui securitate are la bază statutul de membru al NATO și al Uniunii Europene, precum și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care se află la cel mai înalt nivel de cooperare în domeniul apărării.

România are un loc distinct în cadrul NATO și o calitate incontestabilă de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice.

În ultimii ani a crescut constant prezența Aliată în țara noastră, fiind operaționalizate pe teritoriul României o serie de structuri de comandă și control și de luptă NATO.

Odată cu deteriorarea accentuată a mediului internațional de securitate, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, s-a mărit semnificativ numărul militarilor NATO aflați în țara noastră.

Împreună cu partenerii și aliații noștri suntem mai puternici și salut și cu această ocazie prezența acestora în România, ca dovadă a hotărârii de neclintit a NATO de a consolida și apăra Flancul Estic și regiunea Mării Negre.

Prin deciziile adoptate la Summitul Alianței de la Madrid, din această vară, ne-am asigurat că acest proces va fi unul continuu, elaborat pe termen lung, ca răspuns la toate aceste provocări de securitate cu care ne confruntăm.”, a spus Klaus Iohannis.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.