Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a sustinut miercuri, 11 iulie a.c., la Bruxelles, o declaratie de presa la inceputul Summitului NATO de la Bruxelles.
Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis: Buna ziua!
Jurnalist: Buna ziua! Domnule Presedinte, in contextul riscurilor de securitate la Marea Neagra, dar si al pledoariei dumneavoastra pentru o abordare unitara pe Flancul Estic, ce angajamente suplimentare de securitate sperati sa obtinem la acest Summit pentru Romania?
Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis: Summitul este extrem de important, parerea mea, pentru NATO si, sigur, cu accente deosebite pentru Romania. Se stie ca obiectivul principal este consolidarea, intarirea, posturii defensive a NATO, dar pentru noi asta inseamna lucruri foarte concrete. Noi am oferit un centru de comanda foarte important pentru a imbunatati coordonarea activitatii NATO din zona noastra, cu sanse bune de a obtine acest centru. Si pentru noi este, evident, foarte importanta atentia pe care vrem sa o dam zonei Marii Negre. Iarasi aici, cu sanse bune, la initiativa noastra, este o sesiune speciala dedicata Marii Negre, la care este invitata si Ucraina, si Georgia. Noi credem ca vom obtine nu doar o atentie sporita pentru Marea Neagra, ci si o prezenta a NATO sporita pe zona, pe regiunea Marii Negre, ceea ce pentru noi este foarte important. Iar Brigada Multinationala va fi mult mai importanta, fiindca ea va deveni o Brigada cu prezenta permanenta, deci o Brigada care va constitui un pol important pentru securitatea din zona noastra, din intreaga regiune.
Jurnalist: Domnule Presedinte, una dintre provocarile majore ale acestui Summit, dincolo de jocul Rusiei pe Flancul Estic, este chiar relatia Statelor Unite cu restul aliatilor. Din perspectiva tarii care se achita de obligatiile financiare convenite, estimati ca se va ajunge la o intelegere sau este posibil ca dupa acest Summit neintelegerile sa se adanceasca?
Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis: Acesta este un punct pe care l-am subliniat si eu, si o sa il subliniez in continuare. Impartirea echitabila a sarcinilor este necesara, nu putem sa acceptam ideea ca unii contribuie si altii beneficiaza, si pot sa va spun ca Romania, inca de acum cativa ani, de cand am preluat mandatul, a avut pozitia pe care am reafirmat-o de fiecare data. Romania nu mai este demult un simplu receptor de securitate. Romania a inteles ca in NATO, sigur, beneficiezi de protectia NATO, dar noi vrem sa fim un furnizor de securitate pentru intreaga regiune.
Or, furnizor de securitate inseamna, evident, sa ai fortele armate intr-o stare foarte buna, foarte bine pregatiti si foarte bine dotati. De aceea, va amintiti, poate, ca prima actiune mare politica pe care am facut-o cand am inceput mandatul a fost sa adun toate fortele politice si impreuna am hotarat sa alocam 2% pentru aparare mult mai repede decat se convenise. Va amintiti, pentru NATO, termenul de ghidaj a fost 2024. Iata, noi am inceput deja de anul trecut, deci noi luam treburile acestea foarte serios, si dotarea, si oferirea de securitate. De asta suntem prezenti cu foarte multi oameni in Afganistan, de exemplu. Suntem prezenti in Irak, suntem prezenti in Kosovo, si asa mai departe. Deci, noi intelegem din capul locului rolul nostru si ca furnizor de securitate.
Jurnalist: Daca imi permiteti si o intrebare pe politica interna. Care sunt argumentele pentru care ati decis revocarea din functie a doamnei Kövesi?
Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis: Cred ca va amintiti, sper sa va amintiti, si imi face placere sa o spun cu voce tare: eu respect statul de drept, respect Constitutia, si aceste lucruri nu le spun de complezenta sau de slogan!
Eu imi doresc pentru Romania o intarire a statului de drept, o intarire a democratiei. Calea romaneasca trebuie sa fie calea democratiei consolidate, care se bazeaza pe valorile noastre, pe care se bazeaza si NATO, si Uniunea Europeana. De aceea suntem aici. Noi nu suntem musafiri. Noi suntem aici membri cu drepturi depline.
Deci, calea romaneasca este calea valorilor democratice si a statului de drept. Eu imi doresc pentru tara mea o intarire a statului de drept. Si atunci, este evident ca primul om in stat este primul care respecta statul de drept, respecta deciziile Curtii Constitutionale. Drept pentru care am pus in aplicare decizia Curtii Constitutionale. Nici intr-un moment nu a fost o optiune pentru mine sa nu respect Constitutia, sa nu respect statul de drept. Dimpotriva, eu imi doresc ca acest pas pe care l-am facut sa fie inteles ca si un pas in supremul respect pentru Constitutie.
Insa, daca am ajuns la aceasta tema, vreau sa fie foarte, foarte clar un alt lucru: daca cineva acum se bucura ca lupta anticoruptie inceteaza sau incetineste, nu, nici vorba! Deci, lupta anticoruptie trebuie sa mearga inainte si va merge inainte!
Stiti foarte bine ca eu m-am exprimat in repetate randuri despre performantele DNA. DNA este un corp de profesionisti foarte bine pregatiti. DNA trebuie si va merge mai departe! Deci, lupta anticoruptie va merge cu toata forta mai departe.
Views: 0