Preşedintele Klaus Iohannis a cerut joi ministrului Justiţiei Stelian Ion să explice urgent cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul care vizează evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.
„Solicit ministrului Justiţiei să explice public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să ştie cine sunt cei vinovaţi de actele de violenţă împotriva manifestanţilor paşnici. Lucrurile nu se pot încheia aici şi de aceea am cerut ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să găsească soluţiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a scris Klaus Iohannis joi pe Facebook.
Tribunalul Bucuresti a respins marti solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei impotriva fostilor sefi ai Jandarmeriei in dosarul „10 august”.
Decizia instantei, care este definitiva, a fost luata de judecatoarea Daniela Isabela Mihet.
Practic, prin aceasta decizie, dosarul a fost clasat, iar fostii sefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmariti penal pentru interventia impotriva manifestantilor la mitingul din Piata Victoriei din august 2018.
Initial, in iunie 2020, DIICOT a clasat dosarul privind protestul din 10 august 2018, atat partea in care au fost cercetati sefii Jandarmeriei, cat si sesizarea privind o tentativa de lovitura de stat.
In urma acestei decizii, au scapat de acuzatii colonelul Gheorghe Sebastian Cucos, fost prim adjunct al Jandarmeriei Romane; maiorul Laurentiu Cazan, fost director general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti; colonelul Catalin Sindile, fost sef al Jandarmeriei Romane; comisarul-sef de politie Mihai Dan Chirica, fost secretar de stat pentru relatia cu prefectii din MAI.
Views: 0