Teatrul National „Marin Sorescu”, din Craiova, gazduieste duminica, 9 iunie 2019, intre orele 12.00 – 14.00, lansarea cartii pentru copii „Beculet cel Inventiv& Thomas Edison”, autor Rodica Fota. Ilustratiile haioase si de calitate au fost realizate, cu multa pricepere, de catre talentata Cristina Draniceanu. Cartea se adreseaza, in special, copiilor dornici de aventuri, curajosi dar si curiosi.
Tema prieteniei este abordata intr-un stil amuzant, reusind sa reliefeze importanta unei astfel de relatii trainice. Si pentru ca una dintre marile probleme ale copiilor din ziua de astazi este alimentatia nesanatoasa, consumata constant, autoarea a inserat si cateva intamplari haioase care ii vor face pe copii sa se gandeasca de doua ori inainte de a manca prea multi bugeri sau prea multe bomboane de ciocolata. Nu in ultimul rand, copii se vor familiariza cu cele mai importante componente ale unui bec, intelegand ca tot ce exista pe planeta noastra se afla intr-o stransa legatura.
Evenimentul, organizat la Teatrul National „Marin Sorescu”, se va bucura de participarea talentatilor artisti de la Corabia lui Barba – Deasa. Intrarea este libera, copiii avand posibilitatea sa participe la o serie de activitati interactive si sa se familiarizeze cu personajele cartii. Mentionam ca evenimentul va fi prezentat de catre Oana Catanoiu, jurnalist.
Cartea va fi disponibila spre vanzare in ziua lansarii.
Views: 0