Muzeul Olteniei Craiova vă invită, marți 21 noiembrie, ora 11.00, la sediul din str. Madona Dudu, nr. 14, să luați parte la lansarea volumului IN HONOREM CONSTANTIN C. PETOLESCU.
Profesorul Constantin C. Petolescu este un reputat epigrafist și arheolog al Daciei romane, domnia sa parcurgând toate treptele carierei academice: profesor de istorie, muzeograf, cercetător științific, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române.
Profesorul Constantin C. Petolescu a rămas fidel până la capăt vocației sale de epigrafist al epocii romane, cu toate că cercetările domniei sale au vizat și alte direcții precum istoria războaielor daco-romane, culte și credințe religioase, armata romană, numismatică și sfragistică ori monumente funerare și votive.
Un om respectat al arheologiei românești şi europene, autor a zeci de volume şi sute de articole, care nu şi-a uitat niciodată originea olteană, academicianul Constantin C. Petolescu a împlinit anul acesta 80 de ani.
Cu ocazia împlinirii acestei frumoase vârste, Muzeul Olteniei lansează un volum care îi este dedicat profesorului Constantin C. Petolescu și care cuprinde o mare varietate de studii scrise de personalități ale lumii științifice românești și internaționale.
Views: 0