Legea privind refacerea naturii, care protejează spațiile verzi, a trecut la limită. O victorie importantă, spune Nicu Ștefănuță

0
384
Nicu Ștefănuță: Am alertat autoritățile locale și europene cu privire la uciderea brutală a câinilor fără stăpân din Târgu Jiu
Nicu Ștefănuță: Am alertat autoritățile locale și europene cu privire la uciderea brutală a câinilor fără stăpân din Târgu Jiu

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (grupul Verzilor/ALE) transmite că legea privind refacerea naturii a fost votată astăzi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Votată cu 336 de voturi pentru, 300 împotrivă și 13 abțineri, legea UE cu privire la restaurarea naturii a ținut tensionată agenda plenarei din iulie. Prins într-o luptă politică între marile grupuri politice și marile industrii care nu doresc să schimbe nimic, Parlamentul European a depășit acest moment și a votat un text de o importanță istorică. Aceasta datorită europarlamentarilor care au înțeles importanța acestei legislații, dar și datorită tuturor ONG-urilor și societății civile care s-au organizat și au pus presiune pe deputații europeni.

Este o victorie a oamenilor, a românilor și mă bucur că societatea civilă a fost puternică și activă în aceste zile. Este o încununare a unei victorii care nu era sigură. Lupta pentru mediu nu se termină, însă ne bucurăm că astăzi am câștigat. În Romania, ne așteaptă în toamnă amendamente care ar merge exact în direcția opusă. Mulți parlamentari români vorbesc, în discursuri, despre păduri și natură, dar la vot fac diferit.  Trebuie să ne apărăm pădurile, spațiile verzi care dispar din orașe, să protejăm solurile, albinele și tot ceea ce ne dă viață, aer curat și apă” declară Nicu Ștefănuță.

Ce prevede legea privind restaurarea naturii și de ce este importantă pentru România?

  •  Orașele din România au nevoie de mai multe spații verzi pentru un aer mai curat. Prin această lege se solicită menținerea unei suprafețe nete de spații verzi urbane până în 2030, împreună cu o creștere de a suprafeței totale acoperite de spații verzi urbane în 2050.
  •  De la păduri la câmpii și pajiști, natura degradată a României trebuie restaurată. Legea setează ca obiectiv restaurarea terenurilor și mările degradate ale UE. Numai ecosistemele sănătoase pot furniza apă potabilă, aer curat, sol fertil și polenizatori activi.
  •  Avem nevoie de albine. Legislația își propune inversarea declinului populațiilor de albine, fluturi, bondari și a altor polenizatori până în 2030, precum și sprijinirea creșterii populațiilor de polenizatori.

Anexă

Lista europarlamentarilor români și votul lor de astăzi:

Pentru:

  1. Vlad-Marius BOTOȘ
  2. Vlad GHEORGHE
  3. Alin MITUȚA
  4. Victor NEGRESCU
  5. Dan NICA
  6. Dragoș PÎSLARU
  7. Rovana PLUMB
  8. Nicu ȘTEFĂNUȚĂ
  9. Ramona STRUGARIU
  10. Dragoș TUDORACHE

 

Împotrivă:

  1. Traian BĂSESCU
  2. Vasile BLAGA
  3. Ioan-Rareș BOGDAN
  4. Daniel BUDA
  5. Cristian-Silviu BUȘOI
  6. Gheorghe FALCĂ
  7. Mircea-Gheorghe HAVA
  8. Marian-Jean MARINESCU
  9. Dan-Ștefan MOTREANU
  10. Siegfried MUREȘAN
  11. Gheorghe-Vlad NISTOR
  12. Cristian TERHEȘ
  13. Eugen TOMAC
  14. Loránt VINCZE
  15. Iuliu WINKLER

 

Abțineri:

  1. Dacian CIOLOȘ

 

Nu a votat:

  1. Carmen AVRAM
  2. Adrian-Dragoș BENEA
  3. Tudor CIUHODARU
  4. Corina CREȚU
  5. Maria GRAPINI
  6. Claudiu MANDA
  7.  Mihai TUDOSE

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.