Afaceristul Leo de la Strehaia a fost retinut, joi, pentru 24 de ore, dupa mai bine de trei ore de audieri, fiind acuzat de inselaciune. El urmeaza a fi prezentat din nou vineri la audieri in fata politistilor si procurorilor, care vor decide daca vor propune arestarea preventiva.
„Clientul meu a fost retinut pentru 24 de ore, acuzatiile sunt pentru savarsirea infractiunii de inselaciune. Este acuzat ca a luat o marfa de la o anumita societate, plata nu a ajuns inca la scadenta, dar a fost formata plangerea si in acest moment s-a luat masura retinerii. Maine va fi dus la audieri, la orele 11.00, in calitate de inculpat. A prezentat exact cum au stat lucrurile, a dat o declaratie destul de complexa, au durat vreo trei ore si ceva audierile, noi apreciem ca nu este infractiune, repet, a fost luata o marfa cu plata la termen , termenul expira peste 32 de zile. Sub acest aspect, nu apreciem ca ar putea sa existe infractiunea de inselaciune, dar vom vedea . Se administreaza probe, s-au efectuat perchezitii. Vom vedea cum va fi administrat probatoriul in continuare”, a declarat Ioan Andrei Necea, avocatul acestuia.
Avocatul a precizat ca fiul lui Leo de la Strehaia este vizat in continuare de ancheta, are calitatea de complice, dar este cercetat in stare de libertate.
Luni seara, fiul acestuia a fost retinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de inselaciune, au declarat surse judiciare. Tanarul de 25 de ani, impreuna cu un alt barbat, ar fi pacalit un afacerist sa le livreze 150 de aparate de aer conditionat dupa ce s-au prezentat sub identitati false, prejudiciul in cauza fiind de 300.000 de lei.
Cercetarile sunt continuate de Serviciul de Investigarea Criminalitatii Economice a Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1.
Views: 0