Acasă Actualitate Actualitate Dolj Liceul „Beethoven” primește peste 1,3 milioane € prin Interreg! Proiect uriaș pentru...

Liceul „Beethoven” primește peste 1,3 milioane € prin Interreg! Proiect uriaș pentru elevi și modernizare totală

0
Liceul "Beethoven" primește peste 1,3 milioane € prin Interreg! Proiect uriaș pentru elevi și modernizare totală
Liceul "Beethoven" primește peste 1,3 milioane € prin Interreg! Proiect uriaș pentru elevi și modernizare totală

Un nou proiect educațional finanțat din fonduri europene, prin Programul Interreg VI-A România – Bulgaria, a fost lansat marți la Consiliul Județean Dolj, alături de partenerii instituționali – Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ din Craiova și Municipalitatea Berkovitsa.
Inițiativa urmărește îmbunătățirea accesului egal la educație pentru elevii din cele două regiuni, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale.

Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat că proiectul are o valoare totală de aproximativ 1.390.000 de euro, fondurile fiind obținute pentru un demers amplu ce include activități educaționale, tabere tematice și investiții în infrastructură. Elevii vor beneficia de programe de dezvoltare a competențelor digitale, dar și de activități sportive precum schi, alpinism sau orientare în natură.

Pentru Liceul Tehnologic Special „Beethoven“, proiectul prevede amenajarea unui teren de sport și achiziția unui microbuz electric pentru transportul elevilor. Unitatea de învățământ se află deja într-un amplu proces de modernizare, început la începutul acestui an printr-un alt proiect cu finanțare europeană, împreună cu sediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Tot cu fonduri europene vor demara, săptămâna viitoare, lucrările de reabilitare la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile“, iar în decembrie va fi depus un nou proiect pentru dotarea Școlii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina“.

La conferința de presă care a marcat startul implementării, au participat directorul Liceului „Beethoven“, Lucia Daniela Stanciu, precum și o delegație oficială din Berkovitsa, condusă de primarul Radoslav Naydenov. Proiectul, intitulat „Școli montane fără bariere“, are o perioadă de implementare de 24 de luni.

Consiliul Județean Dolj și instituțiile subordonate au obținut până acum fonduri Interreg pentru patru proiecte, iar al cincilea – deja evaluat și acceptat – urmează să fie supus aprobării în ședința CJ de vineri pentru semnarea contractului de finanțare.

Views: 35

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.