Vineri, 29 noiembrie 2024, la sediul Liceului de Industrie Alimentară Craiova, în intervalul orar 1300-1500, are loc la trei demo cooking-uri, în cadrul cărora chefi din Republica Moldolva, Turcia și Serbia, vor găti împreună cu elevii Liceului de Industrie Alimentară, mâncăruri tradiționale din tările respective.
Duminică, 1 decembrie 2024, în cadrul evenimentului de prezentare oficială a proiectului “Craiova, capitală gastronomică est-europeană”, desfășurat începând cu orele 1200 la Ramada Plaza din localitate, Liceul de Industrie Alimentară a inițiat conferința “Gastronomia – cu bune, cu rele…”, având ca temă – identitatea gastronomică oltenească. Demersul este unul de utilitate practică imediată, țintind să conducă la redescoperirea și punerea în valoare a unor produse și servicii specifice cu valoare adăugată financiară mare și la formarea profesională a tinerilor și a personalului HoReCa.
La conferință vor avea loc atât prezentări de concepte funcționale și studii de caz care să contribuie la cristalizarea unui plan de acțiuni concrete, cât și o sesiune de discuții libere pe acest subiect, pentru dezvoltarea gastronomiei regionale. Conferențiari, alături de directorul Liceului de Industrie Alimentară Craiova, prof. Laura Vasile, sunt: Cătălin Mahu, fondator al rețelei de restaurante La Mama, Daniel Botea (Asociația bloggerilor olteni), Constandina Ionescu (Teamfresh HoReCa), Marian Timofti (Federația Națională a Degustătorilor Autorizați) și chef Ciprian Nicolescu din partea Ramada Plaza Craiova. Moderatorii dezbaterii sunt jurnaliști de gastronomie și vin: Cezar Ioan și Cosmin Dragomir.
“Craiova, capitală gastronomică est-europeană” este un proiect inițiat de Liceul de Industrie Alimentară împreună cu Primăria Municipiului Craiova, cu scopul de a contribui la dezvoltarea brandului turistic al orașului și de a oferi o șansă de dezvoltare profesională tinerilor elevi de profil, prin implicarea în activități teoretice și practice alături de pofesioniștii din sectorul HoReCa. În cadrul proiectului, 11 restaurante de top din Craiova oferă localnicilor și turiștilor, pe termen lung, preparate culinare și băuturi specifice din 11 țări est-europene: Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ungaria. Alături de aceste oferte, care vor fi prezentate atât în meniurile restaurantelor, cât și în cadrul unui eveniment special care are loc la Ramada Plaza Craiova, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, gastronomia locală este pusă în valoare prin eforturile elevilor și profesorilor de la Liceul de Industrie Alimentară Craiova. Lângă aceste produse, mai mulți producători români și importatori vor prezenta diferite tipuri de produse și servicii HoReCa și de retail.
Conferințele “Gastronomia – cu bune, cu rele…” sunt organizate de platforma de cercetare și promovare WeAreRomania.com / YOU ARE WELCOME și se află în Craiova la cea de-a III-a ediție, după ce primele ediții s-au concentrat pe subiecte ca: “România – la porțile Orientului sau la periferia Occidentului” și “Peștele – made in Romania”. Obiectivele platformei, prin aceste conferințe, sunt (re)descoperirea și valorificarea produselor și rețetelor specifice românești, cu scopul de a contribui la conturarea unui “Brand de țară” din punct de vedere turistic și de comerț.
Ce găsiți la festivalul de mâncăruri și vinuri est-europene din 30 noiembrie – 1 decembrie?
Chefi și specialiști în gastronomiile din 11 țări est-europene vor prezenta preparate specifice la deschiderea “Festivalului de vinuri și mâncăruri” care va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Ramada Plaza Craiova, de la orele 1200.
Orașul își întărește astfel vocația culturală și turistică de capitală gastronomică est-europeană printr-un eveniment cu gusturi rafinate; două zile de socializare și degustări pentru descoperiri senzoriale, prezentări, dezbateri sau conferințe pe teme culinare și oenologice îi așteaptă pe cei prezenți la Ramada Plaza Craiova în datele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2024, începând cu orele 12:00.
Sâmbătă, 30 noiembrie, de la orele 12:00 la 20:00, în deschiderea evenimentului, cele 11 restaurante participante în proiectul “Craiova, capitală gastronomică est-europeană” vor scoate la rampă – și degustarea meniurilor care promovează țările reprezentate în proiect: Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ungaria.
Totodată, elevii și profesorii Liceului de Industrie Alimentară din localitate, inițiatori ai proiectului alături de Primăria Municipiului Craiova, vor prezenta produse de inspirație locală.
Urmează mai multe ore de expoziție în care toți cei prezenți vor putea să-și exploreze și dezvolte propriile interese de cunoaștere practică și teoretică, într-o atmosferă jovială, la standurile celor 13 crame și peste 25 de furnizori artizanali ori industriali de produse alimentare prezenți la eveniment.
Vor avea loc degustări și lansări de produse ale unor crame sau importatori de vinuri, alte băuturi și produse alimentare, precum și cursuri introductive în tehnica evaluării produselor alimentare ca: brânzeturile, salamurile și mezelurile, cafeaua, uleiurile de măsline sau apele minerale.
Duminică, 1 decembrie, de la orele 12:00 și până la orele 18:00 – de Ziua Națională a României – pe lângă atmosfera festivă a acestei ocazii speciale din fiecare an și pe lângă explorările gustative puse în operă de către expozanții prezenți la eveniment, vor avea loc și lucrările conferințelor despre identitatea națională “Gastronomia – cu bune, cu rele…”, în cadrul cărora practicieni din turism și producție alimentară vor conferenția împreună cu specialiști din alte domenii de relevanță, în context interdisciplinar, despre brandul de țară, branduri de regiuni, precum turism și plusvaloarea pe care producția alimentară și serviciile de ospitalitate turistică o pot aduce României.
Views: 145