Acasă Actualitate Eveniment Liceul „Voltaire” din Craiova își deschide porțile pentru viitorii elevi

Liceul „Voltaire” din Craiova își deschide porțile pentru viitorii elevi

0
Liceul „Voltaire” din Craiova își deschide porțile pentru viitorii elevi
Liceul „Voltaire” din Craiova își deschide porțile pentru viitorii elevi

Liceul „Voltaire” din Craiova organizează marți, 12 mai 2026, între orele 09:00 – 13:00, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, dedicat elevilor, părinților și tuturor celor interesați să descopere oferta educațională și atmosfera unei școli moderne, orientate spre performanță și dezvoltare europeană.

Evenimentul va avea loc la sediul liceului din Strada Electroputere nr. 21 și va include ateliere interactive, jocuri educative și tururi ghidate ale școlii, oferind participanților ocazia de a experimenta, pentru câteva ore, viața de licean la „Voltaire”.

Recunoscut ca școală europeană cu acreditare Erasmus+, Liceul „Voltaire” se remarcă printr-un mediu educațional dinamic, în care limbile străine sunt învățate natural, prin proiecte, activități practice și experiențe autentice. De asemenea, instituția deține prestigioasa distincție internațională LabelFrancÉducation, acordată unităților de învățământ care promovează excelența în predarea limbii franceze.

La eveniment sunt așteptați aproximativ 400 de elevi proveniți din 14 școli din Craiova și din județ, care vor avea ocazia să descopere activitățile și oportunitățile oferite de comunitatea educațională Voltaire.
Reprezentanții liceului îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment și să descopere un spațiu educațional în care încrederea, curajul și dorința de evoluție sunt încurajate zi de zi.

Detalii eveniment:

📅 Marți, 12 mai 2026

🕘 09:00 – 13:00

📍 Liceul „Voltaire”, Strada Electroputere nr. 21, Craiova

Views: 30

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.