Liceul „Voltaire” va fi gazda Festivalului Mondial de Poezie ”Mihai Eminescu”, ediția a XII-a

0
736
Din toate colturile lumii direct in inima Olteniei ... Liceul Voltaire a fost gazda pentru 40 de poeți din 8 țări.
Din toate colturile lumii direct in inima Olteniei ... Liceul Voltaire a fost gazda pentru 40 de poeți din 8 țări.

„Dacă românii recunosc în Eminescu pe cel mai mare poet al lor e pentru că Eminescu tocmai a ştiut să exprime în mod remarcabil sufletul ţării sale, traducând cu fidelitate aspiraţiile sau visurile compatrioţilor săi“ (Alain Gjuillerman).

Luând în considerație cuvintele lui Tudor Arghezi „Fiind foarte român, Eminescu este universal”, am putea spune că „universalitatea eminesciană și universalitatea operei lui Eminescu este o realitate vie, plină de valori, ce are la bază spiritul românesc original”.

Universalitatea eminesciană, fiind cu rădăcini românești, este lumea cuprinsului prin care poetul a reușit să descrie cu multă pasiune și inteligență procesele afective, intelectuale, morale și voliționale ale omului.

Astfel, Eminescu trebuie comemorat mereu, că pe cea mai distinsă și integră personalitate literară a poporului român.

În acest context, în data de 17 iunie 2023, orele :12, Liceul „Voltaire”, din Craiova, va fi gazda Festivalului Mondial de Poezie ”Mihai Eminescu”, ediția a XII-a, având ca parteneri instituționali Consiliul Județean Dolj, Muzeul de Artă, Craiova, Facultatea de Medicină și Farmacie, Craiova, Primăria Municipiului Calafat.

Manifestările culturale dedicate poetului omagiat vor debuta cu un Cuvânt introductiv, susținut de  doamna director al Liceului ”Voltaire”, prof. dr. Dorina-Loredana Popi și vor include recitaluri poetice ale unor nume de referință ale literaturii din Asia, Africa, America de Sud, S.U.A., Europa, ajunse repere esențiale ale culturii lumii, precum Dinos Koubatis, Cinzia Demi, Claudio Rodriguez Fer, Daniela Andonovska-Trajkovska, Cruz-Villalobos, Guillermo Eduardo Pilía, Carmen Bulzan, William Wolak.

Elevi ai Liceului „Voltaire”, iubitori ai frumosului surprins în poezie, vor recita, de asemenea, operele marilor poeți invitați la festival, în limbile materne ale acestora.

Views: 3

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.