„Liliacul”, la Opera Română Craiova

0
189

Opera Română Craiova îi invită în această săptămână pe iubitorii muzicii la o reprezentație specială a operetei „Liliacul” de Johann Strauss (fiul), care va avea loc în sala Cercului Militar din Craiova, sâmbătă, 28 ianuarie 2023, de la ora 19.00.

O noapte de bal de neuitat și un veritabil carusel de identități greșite și răzbunare malițioasă, „Liliacul” este cel mai îndrăgit, strălucitor și așteptat spectacol al începutului de an.
Memorabilele pagini muzicale ale îndrăgitei creații a lui Johann Strauss (fiul) vor fi interpretate în această săptămână de o distribuție de excepție.

Alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru, melomanii îi vor putea asculta în rolurile principale pe soliștii: Renata Vari (Rosalinde), Bogdan Zahariea (Gabriel von Eisenstein), Ion Timofti (Alfred), Mariana Bulicanu (Adele), Lilia Istratii (Prințul Orlofsky), Ioan Cherata (Dr. Falke) și Sorin Drăniceanu (Frank). În rolul gardianului Frosch, îndrăgitul actor craiovean Daniel Cornescu va întregi atmosfera plină de haz a spectacolului, alături de artiștii Gabriel Marciu (Dr. Blind), Cristian Fofucă (Iwan) și Andreea Vasile (Ida).

Biletele sunt disponibile online:
http://bilete.operacraiova.ro/ro/show/87/detail
sau la agenția de bilete a Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, 0351.442.471, [email protected]
Spectacolul Operei Române Craiova este realizat cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Municipal.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.