
Judecata in dosarul in care consilierul premierului Viorica Dancila, Darius Valcov, e acuzat ca ar fi mituit un angajat de la Cadastru, va incepe la Tribunalul Gorj, dupa ce magistratii Curtii de Apel Craiova au respins, joi, definitiv, contestatiile inculpatilor.
Curtea de Apel Craiova a respins, joi, contestatia fostului ministru al Finantelor si senator de Olt, Darius Valcov, si a altor doi inculpati din dosar, fata de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus inceperea judecatii.
Decizia instantei este definitiva, dezbaterile pe fond urmand sa inceapa la Tribunalul Gorj.
Consilierul premierului Viorica Dancila este acuzat de instigare la dare si luare de mita, procurorii avand informatii ca Valcov ar fi mituit un functionar din cadrul Oficiului de Cadastru.
In acelasi dosar, sunt trimise in judecata alte trei persoane.
”Respinge ca nefondate contestatiile formulate de inculpatii Cincu Eduard, Calota Salcianu Elena Marinela si Valcov Darius Bogdan, in privinta incheierii din data de 8 mai 2018. Definitiva”, a stabilit instanta, obligandu-i pe cei trei inculpati sa plateasca si 200 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Olt, Darius Valcov este acuzat ca a initiat constituirea unui numar de trei societati care actionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL si SCA Ciobanu si Asociatii. Ulterior, fostul ministru al Finantelor Publice a decis sa-l coopteze, in cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, functionar al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care sa verifice in prealabil documentatia intocmita de catre angajatii SC Millenium Topographica SRL – avand ca activitate cadastru – astfel incat sa nu fie inregistrate multe respingeri de la OCPI.
Pe langa Darius Valcov, au fost trimisi in judecata si Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica si Elena Calota, administratorul societatii, ambii pentru dare de mita, dar si functionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mita.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, in perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, functionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mita in forma continuata.
Views: 0










