Lovitură pentru George Simion: Nu mai merge în SUA, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu …

0
Lovitură pentru George Simion: Nu mai merge în SUA, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu ...
Lovitură pentru George Simion: Nu mai merge în SUA, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu ...

George Simion a fost nevoit să-și anuleze vizita planificată în Statele Unite, după ce fundația Israel Heritage Foundation i-a retras invitația la un dineu care urmează să aibă loc în data de 18 septembrie, la New York, cu Mike Pompeo, fostul secretar de stat al lui Donald Trump, ca invitat de onoare.

Liderul AUR își făcuse deja bagajul, cerând chiar conducerii Camerei să-i deconteze chiar deplasarea, deși vizită era în interes personal.

Pe fondul declarațiilor sale din trecut legate de Holocaust, invitația a provocat reacții dure în sânul comunității evreiești, silind practic fundația să-i revoce primirea la eveniment pe motiv că nu s-a primit confirmare de la organizatorii dineului.

„După o analiză suplimentară și în spiritul unității, cu regret vă informez că Israel Heritage Foundation nu poate onora participarea dumneavoastră, întrucât nu am primit o confirmare privind cina cu Pompeo de pe 18 septembrie”, i-a transmis fundația Israel Heritage șefului AUR.

În replică, George Simion a acuzat Guvernul și ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, că au făcut presiuni pentru excluderea să de la respectivul eveniment.

„Ambasadorul nostru în SUA, domnul Muraru a dat telefoane ca această întâlnire de duminică să fie amânată, să fie cumva împiedicată și să nu mai aibă loc (…) La fel s-au dat telefoane din Guvernul României la Washington și la fundația care ne-a invitat ca noi să nu ajungem acolo. Aceşti oameni îşi folosesc calitatea lor oficială de demnitari ai statului român pentru a opri activitatea noastră politică. Lucrul ăsta este fără precedent”, a susținut Simion, la Parlament.

Cel mai recent, la începutul acestui an, AUR a emis un comunicat de presă în care a susținut că Holocaustul reprezintă „o temă minoră”, iar studierea sa la școală reprezintă „experimente ideologice”. Atunci, Ambasada SUA la București și Institutul „Elie Wiesel” au calificat afirmațiile din comunicatul AUR drept afirmații jignitoare care minimizează tragedia Holocaustului.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.