Lucian Sauleanu, Decanul Baroului Dolj : Activismul juridic, o reinventare necesara

0
615

Anul universitar 2019-2020 a fost deschis marti, 1 octombrie, in Aula Magna a Facultatii de Drept din Craiova, sub aura aniversarii a treizeci de ani de invatamant juridic local.
Prof. univ. dr. Lucian Sauleanu, Decanul Baroului Dolj, a sustinut cursul inaugural cu tema „Activismul juridic, o reinventare necesara”, „izvorata din framantari desprinse din viata de zi cu zi, trecute prin filtrul juristului”, invitand auditoriul sa reflecteze la provocarile realitatilor cotidiene.

Este o certitudine ca importanta dreptului in viata cotidiana a crescut. Dreptul este mai complex ca oricand si mai omniprezent ca niciodata. In Romania, parca mai mult ca oriunde. Asistam la o „juridicizare” a societatii, in care dezechilibrele sociale, economice, politice ne obliga din ce in ce mai des sa recurgem la resorturile juridice, sa investigam bazele legale ale unor decizii care ne influenteaza viata, chiar din postura de simpli indivizi. Avalansa de atacuri la adresa justitiei, de cele mai multe ori la adapostul libertatii de exprimare, nu numai ca a afectat imaginea, ci a sadit si neincrederea fata de actorii vietii juridice si intre actorii acestei vieti. Efectele directe au fost diluarea autoritatii si pierderea respectului cuvenit celor care infaptuiesc justitia. Cu usurinta s-a putut constata intentia de decredibilizare a justitiei si actului de justitie. Alimentarea constanta a mass media cu informatii din diferite procese si dezbaterea zi de zi a condus la o erodare a imaginii actului de justitie in sine si deformarea opiniei publice. Telejustitia a creat confuzie cu privire la rolul si locul justitiei intr-un stat de drept.

Este elocvent, in acest context, cazul Caracal care, pe langa o disolutie a autoritatii publice, demonstreaza ca s-a trecut la o faza noua: procesul-spectacol, un proces televizat, unul care aduce laolalta intr-un reality-show personaje diverse, desi se afla inca in faza cercetarii. Tabloidizarea oricarui demers juridic este o realitate. Justitia a capatat miza politica. Avem de-a face cu o criza de identitate a sistemului judiciar si deopotriva a profesiilor juridice.
Asa stand lucrurile, este cazul sa ne punem multe intrebari prind rolul juristului in societate, care mai este functia dreptului in societatea democratica.

Alegerea acestui subiect a fost determinata de ceea ce as numi un atentat la prestigiul si rolul profesiilor juridice. Cadrul legal actual indeamna la activism juridic. Identificam activismul cu acele demersuri care au ca scop realizarea unor schimbari sociale si politice. Cand ma refer la activism juridic ma gandesc la orice actiune constienta menita sa faca aplicabila in mod clar si deplin legea. Nu suntem doar in ipoteza celui orientat catre respectarea legislatiei, ci profesionistul dreptului este interesat mai mult de mentinerea democratiei si consolidarea statului de drept. Prin toate demersurile sale, avocatul are obligatia sa combata tendintele, actiunile si masurile totalitariste, specifice statului dictatorial, pledand pentru libertate, transparenta procedurilor judiciare si solutii in conformitate cu principiile statului de drept Art. 10 alin. 4 din Codul deontologic al avocatului roman, aprobat prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 268/2017.

Indicatorul cel mai bun pentru evaluarea unui regim democratic este chiar libertatea asigurata avocatilor in special si a organizatiilor profesionale ale juristilor, in general.
Misiunea omului juridic este apararea drepturilor si respectarea legii pentru mentinerea edificiului statului de drept, adica pentru protejarea unor repere, pentru conservarea echilibrului societatii. Nu este deloc usor, cand corectitudinea politica, menita sa stopeze abuzuri si discriminari, a devenit, adesea, o hiper-corectitudine care ii inhiba pe indivizii competenti. De teama unor interpretari din perspectiva unei corectitudini politice exagerate, care se transforma intr-un radicalism de opinie, profesionistii evita, de multe ori, sa ia cuvantul, sa faca un pas in fata. Cetateanul de astazi e neiertator, iar un bulgare mediatic se poate transforma intr-o avalansa de necontrolat peste noapte. De aceea, sub presiunea presei si publicului care savureaza fiecare greseala sau controversa, oamenii calificati prefera, adesea, sa ramana in umbra.
Ne trebuie mai mult curaj. Un declin al curajului este vizibil, de zeci de ani, de unde senzatia ca intreaga societate este lipsita de curaj. Eu cred in mai mult discurs in societate, in mai mult discurs in universitate, iar nu mai putin.
Dar care ar fi solutiile pentru revigorarea activismului juridic?
In primul rand, sa acceptam ca rolul juristului in societate nu trebuie sa se rezume doar la succesul in cariera, ca avem datoria sa depasim sfera profesionala .

Pentru ce lume ii pregatim pe juristii de maine ? Cu siguranta, pentru o lume marcata de incertitudini.
Redobandirea increderii cetatenilor in actul de justitie este posibila doar in masura in care este insotita si de o crestere a asumarii rolului juristului. Juristii trebuie sa-si creeze proprii anticorpi.

Juristul este cel care trebuie sa sustina valorile democratice. Meritocratia, idealul in jurul caruia orbiteaza, de fapt, intregul discurs al activistului civic sau politic, este singura cale corecta pe care o putem urma. Pasivitatea si resemnarea nu ne pot caracteriza. Juristul trebuie sa redevina om al cetatii.

Prof. Lucian Sauleanu
Decanul Baroului Dolj

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.