
Ludovic Orban a anuntat, luni seara, ca demisioneaza din functia de prim-ministru.
„In data de 6 decembrie cetatenii romani si-au exprimat votul in cadrul alegerilor pentru Parlamentul Romaniei. Am luat decizia ca astazi sa-mi depun mandatul de prim-ministru. Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis: odata exprimata vointa cetatenilor, trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou guvern. Romania are nevoie de un guvern responsabil, de un guvern care sa reprezinte vointa cetatenilor romani care isi doresc modernizarea Romaniei, dezvoltarea Romaniei si decizia mea de astazi vreau sa arate un lucru foarte clar, ca nu ma cramponez de functia de prim-ministru, ca negocierile care vor urma trebuie sa duca la un guvern format din formatiunile politice de centru-dreapta care sustin cu claritate orientarea euroatlantica a Romaniei si care vor, cu adevarat, sa utilizeze toate resursele pe care le va avea Romania la dispozitie si, de asemenea, sa fructifice oportunitatile pentru a putea sa creasca calitatea vietii pentru fiecare dintre cetatenii romani.
Imi inchei mandatul de premier dupa un an si o luna in care Romania s-a confruntat cu o perioada extrem de dificila, in care romanii, alaturi de ceilalti cetateni ai lumii, s-au confruntat cu o pandemie si cu o criza economica fara precedent.
Am incercat sa-mi fac datoria fata de Romania si plec din functia de premier cu constiinta datoriei implinite. Tot ce a fost omeneste posibil – atat eu, cat si colegii mei din echipa guvernamentala – am facut. Am incercat sa gasim raspunsurile potrivite la toate provocarile cu care s-a confruntat Romania. Pe 6 decembrie, romanii care au participat la vot au decis componenta viitorului Parlament. Obiectivul pe care il am este acela de a construi o majoritate parlamentara care sa nu cuprinda PSD. Obiectivul perioadei care va urma este acela de a fi implicat in negocierile pentru formarea unui guvern care sa ofere romanilor garantia unei directii corecte pentru Romania si garantia unei capacitati de a utiliza toate resursele si toate oportunitatile pe care Romania le va avea la dispozitie in urmatorii patru ani.
Guvernul, dupa demisia mea, va fi condus de un membru al Cabinetului care va fi desemnat de presedintele Romaniei. De asemenea, am incredere ca, in negocierile care vor fi declansate de presedintele Romaniei, vocea ratiunii va triumfa si vreau sa spun foarte clar: demisia mea vreau sa arate un lucru limpede: nu ma cramponez de nicio functie, nu pun conditii. Pentru mine, interesul Romaniei este deasupra interesului Partidului National Liberal si deasupra intereselor mele personale. Am convingerea ca, in zilele care vor urma, negocierile vor duce cu adevarat la un guvern care sa aiba capacitatea de a duce Romania inainte, de a face fata provocarilor cu care ne confruntam si, mai ales, de a pregati relansarea economica a Romaniei, dupa ce vom trece de pandemie.
Le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de noi in grelele batalii pe care le-am dus in acest an de zile. De asemenea, vreau sa le transmit cetatenilor romani ca orice masura pe care am luat-o, chiar daca a generat efecte nefavorabile pentru oameni, a fost luata cu un singur scop, si anume acela de a apara sanatatea si viata romanilor si de a apara locurile de munca ale romanilor.
Am convingerea ca, in viitoarele negocieri, Partidul National Liberal va avea capacitatea de a da premierul Romaniei si de a forma coloana vertebrala a viitorului guvern, care sa realizeze saltul in dezvoltarea economica de care are nevoie Romania. Va multumesc!” a declarat Ludovic Orban.
Views: 0