
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, la finalul discutiilor cu presedintele Iohannis, ca au convenit organizarea alegerilor anticipate, sustinand ca reprezinta cea mai buna solutie pentru Romania.
„O spun clar ca eu si presedintele Klaus Iohannis am decis ca cel mai bine pentru Romania este sa organizam alegeri anticipate”, a declarat Orban, la finalul intalnirii de la Cotroceni.
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, dupa intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis, ca „am hotarat ca cel mai bine pentru Romania este sa organizam anticipate.” Orban a evitat sa spuna daca va demisiona din functie, precizand ca nu vrea sa dezvaluie strategia dar ca vor fi aplicate ”cele mai bune solutii pentru declansarea procedurii de anticipate”.
Redam mai jos cele mai relevante declaratii dupa intalnirea de la Cotroceni:
– I-am facut o informare detaliata presedintelui referitoare la vizita oficiala efectuata la Bruxelles, cu oficialii UE, NATO. Ne-am coordonat pozitiile si i-am prezentat presedintelui o informare detaliata.
– A doua tema de discutie a fost legata de anticipate. O spun clar, presedintele Romanei si cu mine am hotarat ca cel mai bine pentru Romania este sa organizam anticipate.
– Romanii au aratat clar la referendum, la alegerile pentru PE si prezidentiale ca nu mai vor PSD la putere, ca Parlamentul este dominat de PSD si actioneaza ca o frana si este absolut necesar ca puterea sa revina la popor si cetatenii sa-si aleaga reprezentatii si Parlamentul sa fie oglinda fidela a optiunilor cetatenilor romani, care sa fructifice la maxim beneficiile apartenentei la UE.
– Va dati demisia? Nu o sa dezvalui strategia. Am convenit ca este cea mai buna solutie pentru Romania. Cu siguranta vom gasi cele mai bune solutii pentru declansarea procedurii de anticipate. Vom aplica cele mai bune solutii astfel incat sa atingem obiectivul de a reda puterea in mana oamenilor.
– Ar fi util si bine sa fie simultan cu localele in cazul in care vom reusi sa derulam procedura necesara, la o data cat mai apropiata de locale daca nu va fi posibil odata cu localele. Romania are nevoie de alegeri anticipate.
Context
Presedintele Klaus Iohannis a refuzat joi sa dea un raspuns la intrebarea daca l-ar numi tot pe Ludovic Orban in functia de prim-ministru dupa alegerile anticipate. Desi a fost intrebat de mai multe ori despre acest subiect, seful statului, s-a eschivat de la un raspuns clar, el spunand doar ca liderul PNL este in acest moment cea mai buna solutie de premier.
Views: 0