Ludovic Orban : Lumina sfântă să vă coboare în suflete și în case, dragi români. Paste fericit!

0
342
Ludovic Orban nu participă la Biroul Politic al PNL, convocat de tabăra Cîțu
Ludovic Orban nu participă la Biroul Politic al PNL, convocat de tabăra Cîțu

Cu ocazia Sarbatorilor Pascale, Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban a avut urmatorul mesaj :

„Gândurile și urările mele se îndreaptă către toți creștinii care sărbătoresc Sfintele Paști, fie că sunt în țară sau în diaspora.
Sărbătoarea Paștelui ne reunește pe toți în spiritul compasiunii și al apropierii de ceilalți, cu bucuria veștii că Domnul Iisus a înviat pentru noi.
A trecut un an de când ne confruntăm cu cea mai mare provocare din istoria recentă. Am fost cu toții puși la mari încercări, cetățeni și autorități, pentru a face față unei crize fără precedent.

Le mulțumesc tuturor celor care, în această perioadă, dând dovadă de responsabilitate și solidaritate, au respectat regulile de protecție sanitară absolut necesare, contribuind astfel la salvarea vieților celor din jur.
Sunt alături de personalul medical, adevărații noștri eroi din prima linie care au făcut și fac eforturi cu adevărat supraomenești. Lor le suntem cu toții recunoscători pentru dedicarea de care dau dovadă, punându-și viața în pericol pentru a-și salva semenii.

Sărbătoarea Paștelui ne regăsește în plină campanie de vaccinare și am convingerea că odată cu finalizarea acestui proces vom reveni la normalitate, iar fiecare român se va putea bucura pe deplin de viața care ne-a lipsit atât de mult.

Împărtășim miracolul Învierii, privind în viitor cu speranța că împreună vom recâștiga cât de curând efervescența socială care ne-a lipsit atât de mult în ultimul an.
Lumina sfântă să vă coboare în suflete și în case, dragi români. Paste fericit!” a scris Presedintele PNL ,Ludovic Orban.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.