Protecția Consumatorului a dat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a controlat peste 70 de stații de carburant pe întregul teritoriu al țării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți în România, care are pe teritoriul național 215 stații de carburant, a precizat Dan Cărbunaru.
El nu precizat numele operatorului, dar numărul de stații corespunde rețelei MOL, indicată de altfel chiar de ministrul energiei, Virgil Popescu, drept sursa panicii care a dus la formarea de cozi uriașe la benzinăriile din țară.
„Odată cu amenda a fost propus și semnat deja ordinul președintelui ANPC, Horia Constantinescu, ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanți”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a mai spus că stația de la Beiuș „devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat” a fost amendată cu 35.000 de lei. În plus, a fost propusă și semnată o decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte, ceea ce înseamnă că, pe lângă sancțiunea dată (amendă), compania trebuie să revină la prețul anterior.
„De altminteri, în multe dintre aceste situații, după controalele ANPC, s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari. Repet, era vorba de stocuri preexistente, nu de noi stocuri de carburant. Există încă patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici, din Cluj și din Galați, așa cum vă spuneam, ordinul acesta de încetare a practicilor comerciale incorecte implicând revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv, considerând inspectorii ANPC că nu există temei pentru majorarea de preț practicată de operatorii economici în ultimele două zile”, a mai spus Cărbunaru.
Pe lângă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, și ANAF și Consiliul Concurenței au început verificări în rândul comercianților de carburanți, după scandalul legat de creșterea prețurilor de miercuri.
Separat, ministrul de finanțe a dispus Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF, demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului din România, în conformitate cu atribuțiile legale ce-i revin și sunt peste 100 de echipe constituite în acest sens pentru a verifica stațiile de vânzare, dar și distribuitorii angro, antrepozitele fiscale și companiile implicate, a mai spus Dan Cărbunaru. El a precizat că detalii legate de rezultatele acestor controale ample vor fi furnizate ulterior de către Guvern și de către autoritățile care le gestionează.
Views: 0