Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, marti seara, ca una dintre schimbarile menite sa creasca increderea cetatenilor in Politie va fi inregistrarea discutiilor dintre politisti si cetateni. El a declarat ca increderea oamenilor in MAI a scazut de la 55% la 30% dupa cazurile Colectiv si Caracal.
”Pentru anul 2020 vom achizitiona aparatura de inregistrare pentru fiecare masina care patruleaza si pentru fiecare agent care va interactiona cu cetateanul, ca sa vedem si cum vorbeste politistul cu oamenii si cum vorbesc oamenii cu politistii, ca sa responsabilizam ambele parti”, a anunta Vela la Realitatea Plus.
Vela a mai anuntat ca imediat dupa motiunea de cenzura, aproape toate prefecturile din tara au organizat concursuri ”ca sa-si cimenteze in functii” prietenii si rudele, fapt pentru care a suspendat temporar procedurile respective.
”Dupa ce a trecut motiunea de cenzura, aproape toate prefecturile au demarat foarte multe concursuri, ceea ce nu s-a intamplat inainte. Explicatia e simpla: au vrut sa-si cimenteze acolitii, prietenii, relatiile. Peste 60% erau cu dedicatie. Nu mi se pare corect pentru ceilalti. Asa ca am decis sa blochez aceste proceduri. Daca facem aceste restructurari, eficientizari, nu vrem sa dam afara pe nimeni, dimpotriva, mai avem nevoie de oameni… sa stiti ca sunt foarte multi oameni de calitate, trebuie doar sa punem umarul la eficientizarea acestui minister. Exodul politistilor in afara ministerului a creat un gol. Increderea MAI a scazut de la 55% la 40% si la 30% dupa cazul Caracal si celelalte dinainte”, a mai spus Marcel Vela.
Marcel Vela a mai declarat ca a cerut o marire a bugetului MAI cu 5 miliarde, de la 19 la 24 miliarde, si a precizat ca 70% din posturile de politie din mediul rural au toaletele in curte:
”Am facut o propunere de crestere a bugetului de la 19 miliarde la 24 de miliarde. Din cele 24.000 de sedii de politie rurala, 70%, adica vreo 17.000, au toaletele in curte. Asta este situatia pe care am preluat-o (…) Eu nu pot singur sa imbunatatesc imaginea MAI, apoi eu sunt trecator in functie, politistii raman acolo pana la batranete. Impreuna cu ei putem schimba imaginea MAI”, a mai spus Vela.
Views: 0