Marian Vasile : Din păcate, demersurile noastre se lovesc de jocurile subterane de interese de la vârful Primăriei Municipiului Craiova.

0
Marian Vasile : Din păcate, demersurile noastre se lovesc de jocurile subterane de interese de la vârful Primăriei Municipiului Craiova.
Marian Vasile : Din păcate, demersurile noastre se lovesc de jocurile subterane de interese de la vârful Primăriei Municipiului Craiova.

Răzvan Diaconu, de la PNL, va fi noul viceprimar al Craiovei. Scenariul a fost ca la carte, cu PSD regizor.
Diaconu s-a autopropus subit, colegii liberali au anunțat că aveau altă variantă, apoi au părăsit sala de ședințe. PSD nu a venit cu nicio propunere, așa că, la vot, Răzvan Diaconu a adunat 16 voturi pentru și a devenit viceprimar. Șase voturi au fost împotrivă.

Marian Vasile : Din păcate, demersurile noastre se lovesc de jocurile subterane de interese de la vârful Primăriei Municipiului Craiova. 1

„În ședința Consiliului Local de azi, 28.02.2022, propunerea noastră de viceprimar nu a mai ajuns la vot. Lia Olguța Vasilescu s-a folosit de metodele ei clasice – suveica, pișcotul, nuiaua – pentru a rupe din tabăra PNL un consilier, pe care l-a autopropus candidat. A vorbit Răzvan Diaconu, dar cu glasul și cu vorbele Olguței.

Dacă ați auzit de Diaconu, bine. Dacă nu, nu ați pierdut nimic. Oricum, nu veți auzi de el nici ca viceprimar. Evident, adunătura de consilieri PSD, care nu au curaj nici să se lege la șireturi fără ordin de la Olguța, a votat pentru, chiar dacă nu le-a convenit. Și, ca bomboana pe colivă, au mai atras un trădător pe numele lui, chiar dacă nu contează, Daniel Stoian.

Sunt oameni pentru care nu e vorba de politică și de administrație publică, ci doar de interese, meschine și mărunte, chiar dacă au valoare mare în bani. Într-un fel, nouă, Lia Olguța Vasilescu ne-a făcut un bine, pentru că ne-a arătat pe cine trebuie să dăm la o parte. Craiovenilor le-a făcut un mare rău.

Ca viceprimar, Diaconu nu va putea nici să ascută creioanele, pentru că LOV ține mult la creioanele ei. Va avea doar onoarea de a fi una din multele unelte cu care Olguța rezolvă afacerile urât mirositoare. Oricum, bucuria nu va fi de lungă durată. Coada de topor a Olguței va fi scurtă, de data asta, pentru că Biroul Politic Local al PNL Craiova se va întruni de urgență pentru a vota excluderea celor doi fripturiști.

Este o experiență care ne întărește și care ne face să fim și hotărâți în lupta contra celor care au uzurpat conducerea Craiovei.
Doi oameni fără căpătâi aveam și noi și fix pe-ăia i-a furat Olguța. De fapt, nu e clar dacă i-a “furat”, i-a cumpărat sau i-a amenințat că le leagă șireturile între ele!” a declarat Marian Vasile, Presedintele PNL Craiova si Consilier Local PNL al Municipiului Craiova.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.