
Presedintele PNL Craiova, Marian Vasile a multumit craiovenilor care au mers la vot si a facut o scurta radiografie care arata atat ancorarea noastra într-un trecut sumbru, cenușiu, care nu se poate desprinde de amprenta roșie.
Marian Vasile a tinut sa puncteze legitimitatea formării unui nou guvern și ca directia in care se va merge este spre dezvoltare .
„Dragi craioveni, Partidul Național Liberal își dorește stabilitate politică și o direcție europeană pentru dezvoltarea și modernizarea României. Cu toate acestea, România rurală vrea să scape de noroaie, dar votează partidul care a condamnat-o la sărăcie.
România urbană se confruntă cu numeroase probleme: serviciile din sănătate, infrastructura educațională, infrastructura rutieră – nevoia de drumuri intra-urbane, infrastructura de utilități, lipsa digitalizării, cea mai mare rată de tineri inactivi din U.E. și, cu toate acestea, votăm fel de fel de partide nocive.
Aceasta scurtă radiografie arată atât ancorarea noastră într-un trecut sumbru, cenușiu, care nu se poate desprinde de amprenta roșie, inoculată în toți acești ani, cât și fluctuația bazinului electoral, în special din urban, care a considerat măsurile impuse în contextul pandemic ca fiind impopulare și au sancționat fie prin vot, fie prin neprezentarea la urne, nerealizând răul pe care l-ar putea face întregii țări.
Am convingerea că vom avea legitimitatea formării unui nou guvern și vom merge spre calea dezvoltării. VĂ MULȚUMESC celor care v-ați exercitat dreptul civic, în codițiile date, și vă asigur de toată considerația mea!” a declarat Marian Vasile.
Views: 0