Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, fac joi 12 percheziţii în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara, la persoane bănuite că ar fi tăiat fără drept şi ar fi sustras arbori din fondul forestier naţional, iar, pentru acoperirea faptelor, ar fi folosit avize false de însoţire a transporturilor de lemn.
”La data de 22 iulie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, efectuează 12 percheziţii, din care 9 în judeţul Alba, două în judeţul Sibiu şi una în judeţul Hunedoara, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, complicitate la furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals intelectual. Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie 2015 – ianuarie 2021, o societate comercială din judeţul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept şi ar fi sustras arbori, din speciile molid şi brad, din fondul forestier naţional”, precizează IPJ Alba.
Reprezentanţii societăţii ar fi întocmit, în fals, mai multe avize de însoţire a materialului lemnos, pentru ieşirea din depozit a unei cantităţii însemnate de lemn rotund, către diferiţi clienţi, în condiţiile în care această activitate economică nu s-ar fi desfăşurat în acel loc.
Pentru a da o aparenţă de legalitate materialului lemnos livrat, reprezentanţii societăţii ar fi înregistrat avize de însoţire a lemnului de la diverşi parteneri, doar pentru a-şi crea un stoc fictiv, fără ca operaţiunea să aibă loc în realitate, sau făceau înregistrări în registrul de intrări – ieşiri, de material lemnos, cu toate că lemnul ar fi fost transportat şi comercializat direct clienţilor, fără intrarea lemnului în depozit.
Zece persoane vor fi citate, pentru audieri.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, participă poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţiei Municipiului Aiud şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Views: 0