Mesajul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru cu prilejul Sărbătorilor Pascale

1
131

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cere menținerea restricțiilor de circulațe și distanțării sociale în cele două săptămâni „critice” ce urmează, într-un mesaj transmis de sărbătorile pascale. Totodată, colegilor săi medici le cere responsabilitate și solidaritate.

„Stimați Concetățeni,

Intrăm în perioada Sărbătorilor Pascale, unii dintre noi așteptând Învierea Domnului, ceilalți Sărbătoarea Floriilor.

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa.

Este Sărbătoarea familiei celebrată întotdeauna împreună cu cei dragi.

Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților.

Citeste si :  Ioana Mihăilă a oferit detalii despre cum funcționează școala dacă un elev este depistat pozitiv

Viața noastră s- a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile.

Din nefericire, în această luptă am pierdut vieți și unii dintre noi sunt acum în doliu, iar alții îngrijorați pentru cei care luptă cu boala.

Dragi români,

Este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială, chiar dacă este şi mai greu în acest momente. În acest fel vom salva viețile noastre și ale apropiaților și ne vom reuni curând sănătoşi.

Citeste si :  Certificat COVID : Testări gratuite pentru angajații de la stat și privat, pentru o perioadă de 30 de zile

Gândurile mele se îndreptă către toți cei care lucrează acum pentru noi in toate domeniile de activitate.

Un gând special către toți colegii mei din sistemul sanitar care se află în linia întâi și cărora le doresc putere de muncă și le solicit ca în aceste zile de grea încercare să dea, încă o dată, dovadă de responsabilitate și solidaritate. Întotdeauna personalul medical a știut să răspundă prezent și să își onoreze meseria.

Citeste si :  Nelu Tataru face ANUNTUL ZILEI pentru microbisti! De cand se REIAU competitiile sportive cu spectatori..

Numai împreună vom putea să trecem de această perioadă și vom putea face ca, anul viitor, să ne strângem în brațe cu ocazia Sărbătorilor Pascale” a declarat Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru ..

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.