Mesajul Premierului Nicolae Ciucă cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși

0
168
Nicolae Ciuca vine maine in Bailesti. Presedintele PNL participa la manifestarea prilejuită de Ziua Forțelor Terestre
Nicolae Ciuca vine maine in Bailesti. Presedintele PNL participa la manifestarea prilejuită de Ziua Forțelor Terestre

Premierul Nicolae Ciucă a ținut să transmită un mesaj de Ziua Națională Constantin Brâncuși, arătându-și admirația pentru cel mai mare artist din zona Olteniei.

Premierul afirmă, duminică, într-un mesaj transmis de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, că acesta şi-a creat propria identitate artistică, ”revoluţionând chiar arta sculpturii, şi a lăsat în urmă un valoros patrimoniu care impresionează prin universalitate dar, în acelaşi timp, poartă amprenta înţelepciunii şi simplităţii ţăranului român”.

Nicolae Ciucă menţionează că mai multe sculpturi ale lui Brâncuşi vor fi aduse la Timişoara, la o expoziţie. ”Este cel mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce lui Constantin Brâncuşi pentru felul în care a pus în valoare prin arta sa legătura de suflet cu meleagurile natale şi cu poporul român”, consideră premierul.

”Cu 147 de ani în urmă, destinul cultural al României şi arta plastică universală aveau să devină mai bogate, odată cu naşterea lui Constantin Brâncuşi, al cărui talent artistic a fost minunat completat de profunzimea aplecării lui spre filozofie. Născut într-o familie de oameni simpli, marele nostru sculptor nu s-a desprins niciodată de rădăcinile sale, chiar dacă viaţa l-a dus departe de ţară pentru a-şi desăvârşi destinul artistic. Prin operele sale, Constantin Brâncuşi şi-a creat propria identitate artistică, revoluţionând chiar arta sculpturii, şi a lăsat în urmă un valoros patrimoniu care impresionează prin universalitate dar, în acelaşi timp, poartă amprenta înţelepciunii şi simplităţii ţăranului român”, a arătat Nicolae Ciucă, în mesajul transmis de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi.
El a adăugat că, în prezent, creaţia lui Constantin Brâncuşi continuă să atragă admiraţia iubitorilor de artă din întreaga lume.

”Este emoţionant că evenimentele din aceste zile prilejuite de deschiderea oficială a Programului naţional Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, la care am avut bucuria să particip, includ şi două lansări de carte dedicate vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi. Sunt convins că românii iubitori de artă aşteaptă cu nerăbdare şi expoziţia anunţată peste câteva luni la Timişoara, pentru care vor fi aduse şi câteva dintre sculpturile sale aflate în marile muzee ale lumii. Este cel mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce lui Constantin Brâncuşi pentru felul în care a pus în valoare prin arta sa legătura de suflet cu meleagurile natale şi cu poporul român. Uniţi în diversitate, regăsim, astfel, valorificată, identitatea noastră culturală în marea familie europeană din care facem parte”, a conchis premierul.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.