
Consiliul Local al Municipiului Craiova s-a întrunit, astăzi, de îndată, pentru a lua act de demisia primarului ales Lia Olguţa Vasilescu. Aleșilor locali le-a fost supus la vot numele celui care urmează să asigure interimatul la conducerea Primăriei Municipiului Craiova. Propunerea, venită din partea viceprimarului Adrian Cosman, care a afirmat că nu-și dorește interimatul, a fost viceprimarul Mihail Genoiu , care a și obținut voturile necesare: 17 ”pentru”, 4 ”împotrivă” și șase voturi anulate (consilierii au fost absenți).
Totodată, la conducerea SC Salubritate Craiova a fost numit un nou director, Mihai-Vlad Butari, după încetarea contractului Elizei Peța, ca urmare a mandatului de deputat obținut de aceasta.
La începutul întâlnirii, președintele de ședință, Radu Marin Traian, a ținut să-i mulțumească Olguței Vasilescu, în numele colegilor de partid de la PSD, pentru activitatea desfășurată în fruntea municipalității.
”Voința electoratului a fost înșelată, așa că noi, cei de la PNL, am votat împotriva propunerii viceprimarului Genoiu”, a spus consilierul liberal Flavius Sirop, care a adăugat că nu dorește să se înțeleagă că ar avea ceva împotriva acestuia, dar este o formă de protest față de decizia Olguței Vasilescu de a pleca din fruntea primăriei, deși aceasta afirmase că participarea ei la alegerile parlamentare a fost doar pentru a ”trage” lista candidaților PSD.
Primarul interimar Mihail Genoiu este membru PMP Dolj, după ce UNPR a fost absorbit de partidul lui Traian Băsescu.
Genoiu a declarat, după desemnarea lui la conducerea Primăriei Craiova, că va continua lucrările începute de Olguța Vasilescu, în anul acesta prioritare vor fi cele pentru reabilitarea C.N. Carol I, a operei Române și a sediilor primăriei.
„Vreau să-i mulțumesc doamnei primar Lia Olguța Vasilescu pentru tot ceea ce a făcut în această perioadă, pentru locul în care ne-a adus și, mai ales, pentru faptul că ne-a arătat demnitatea și mândria sa de craioveancă. Din ce în ce aud mai mulți oameni care vin în Craiova sau sunt stabiliți sau sunt plecați pentru anumite perioade în alte părți și care încep să spună că sunt mândri că sunt craioveni, lucru pe care nu-l mai auzisem de mult. Tenacitatea și motorul pe care l-a reprezentat în această perioadă este recunoscut de toți funcționarii din primărie. Optimismul, dorința de a învinge și de a realiza au fost principalii factori care au făcut ca în această perioadă în orașul Craiova să se realizeze lucruri pe care altădată le credeam povești. Cred că este perioada în care diferența față de multe orașe din țară, care se dezvoltaseră destul de puternic în cei 26 de ani de la Revoluție, a făcut să se reducă acest decalaj și să avem din nou speranța și dorința de a lupta în a rămâne în primele orașe din România. Lucrul acesta ne obligă pe toți craiovenii, pe noi, consilierii, pe mine ca primar interimar, să continuăm același ritm accelerat de dezvoltare. Principalul lucru cu care mă vă voi ocupa și ne vom ocupa în perioada imediat următoare este stabilirea bugetului pentru anul 2017, lucru pe care îl vom face împreună, ne vom consulta la tot ceea ce înseamnă priorități, pentru că sunt lucruri de mare amploare, care trebuie terminate, cum este Spitalul Filantropia – și lucrările sunt deja începute încă din cursul anului 2016 și trebuie finalizate – și lucrări foarte importante, pe care trebuie să le demarăm împreună în cursul anului 2017. Este vorba de Liceul Carol, de Opera Română, de sediile primăriei și multe alte lucrări. Pot să vă asigur de maximă transparență, pot să vă asigur de maximă corectitudine și de un staff de calitate foarte implicat”, a declarat Mihail Genoiu, cel care exercită, de acum, atribuțiile de primar al municipiului Craiova.
Views: 0