Ioana Mihăilă a declarat că îşi ca elevii şi profesorii să fie testaţi în momentul în care prezintă simptome ale infectării cu COVID-19. De asemenea, ministrul propune ca măsurile de prevenţie să fie respectate în continuare în şcoli.
“Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen, dar, de asemenea, recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică.
De asemenea, acolo unde este posibil, plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient, şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi.
Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a precizat Ioana Mihăilă într-un interviu pentru News.ro.
Reamintim că ministrul Educaţiei a anunţat marţi că şcoala va începe cu prezenţă fizică din toamnă, fără scenarii de funcţionare a unităţilor de învăţământ.
„Bazându-mă pe informațiile pe care le-am, în limitele de competență, bazându-mă pe faptul că în școli au fost respectate regulile sanitare mai bine decât în orice alte locuri.. cu excepția unităților sanitare, bazindu-mă pe nivelul ridicat de vaccinare al personalului din învățământ în raport cu orice alt tip de personal, mă pronunț cat se poate de clar în favoarea deschiderea școlii cu prezență fizică pentru toți elevii fără scenarii de funcționare.
Pot să vă spun că școala va începe cu prezență fizică în data de 13 septembrie. Am stabilit deja o întâlnire cu Consiliul Național al Elevilor pentru săptămâna viitoare în ziua de marți. Președintele Consiliului Național al Elevilor va avea statut de invitat permanent în comitetul interministerial pentru implementarea proiectului România educată, comitet condus de primul ministru al României în calitate de președinte și vicepreședinte fiind ministrul educației
Centre de vaccinare în școli: trebuie văzut în ce măsură configurația școlii permite organizarea unor astfel de centre în școală. Am discutat cu Ministerul Sănătății și cu coordonatorul campaniei de vaccinare pentru a realiza în zilele următoare acțiuni de prezentare a importanței procesului de vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul conferinţei de presă de marţi.
Views: 0