„Monstrul din Caracal” a bătut un deținut până l-a lăsat inconștient.. Gheorghe Dincă si-a cucerit respectul celorlalți pușcăriași, prin forța pumnului

0
„Monstrul din Caracal” a bătut un deținut până l-a lăsat inconștient.. Gheorghe Dincă si-a cucerit respectul celorlalți pușcăriași, prin forța pumnului
„Monstrul din Caracal” a bătut un deținut până l-a lăsat inconștient.. Gheorghe Dincă si-a cucerit respectul celorlalți pușcăriași, prin forța pumnului

Gheorghe Dincă, cunoscut în România ca „Monstrul din Caracal”, are o viață liniștită, poate chiar plăcută, în penitenciarul de maximă securitate din Craiova. Cel acuzat că ar fi răpit, sechestrat, violat și ucis două adolescente s-a impus în închisoare, fâcându-și legea cu forța pumnului.

La cei 70 de ani ai săi, Gheorghe Dincă s-a adaptat perfect vieții și regulilor din puscărie, ba chiar și-a impus foarte repede și punctul de vedere, fiind considerat un adevărat șef, conform regulilor nescrise din închisori.

„Gheorghe Dincă are o viață de nabab, în felul lui, în pușcărie. Și-a cucerit foarte repede respectul celorlalți pușcăriași, prin forța pumnului, singura lege care funcționează în lumea de după gratii”, a declarat pentru cancan.ro, sub acoperirea anonimatului, un polițist de penitenciar care cunoaște foarte bine situația.

Și deși în luna mai a acestui an a împlinit o vârstă admirabilă, Dincă suprinde prin forța de care dă dovadă în pumni, „instrumente” cu care i-a pus deja la respect pe cei care au încercat, de câteva ori, să-i arate acestuia de cine ar trebui să asculte.

„Are o forță în pumn incredibilă. Cel care a cunoscut cel mai recent forța acestuia a rămas câteva minute bune inconștient și și-a revenit pe deplin abia după vreo două ore. Nu a exagerat cine a spus că Dincă poate doborâ cu pumnul gol un vițel, atâta puterea are!”, a adăugat același om al legii.

Totuși, Gheorghe Dincă respectă polițiștii din jurul lui, nu se plânge de condiții, nu cere nimic în plus și chiar este considerat un deținut model.

„Din fericire, deținutul Dincă e unul care respectă haina militară și nu am auzit până acum ca vreun gardian să se fi plâns de comportamentul acestuia. Nu pune niciodată probleme, nu se plânge despre ceea ce i se pune în farfurie, nu cere tot felul de lucruri, nici măcar vreun supliment de plimbare în aer liber dacă știe că nu i se poate permite așa ceva. Nu cred că greșesc când îl numim genul de deținut model, care preferă să nu deranjeze pe nimeni și să fie lăsat să-și ducă viața așa cum își închipuie el că e mai bine pentru el, date fiind condițiile pe care a ajuns să le îndure!”, adaugă sursa citată.

„Monstrul din Caracal” duce o viață destul de izolată în penitenciar. Nu este căutat de familie, decât foarte rar, și nici la telefon nu vorbește dacă nu este imperios necesar. În schimb, în ultimele luni, Dincă a fost vizitat fie de preoți romano-catolici, fie de preoți protestanți și neoprotestanți, fiindcă acesta a trimis diverse scrisori legate de instituțiile bisericești, una dintre ele chiar și la Vatican.

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.