Muzica românească este in DOLIU! A murit rapperul Nosfe la vârsta de 37 de ani.

0
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții cântărețului Nosfe de la Șatra Benz
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul morții cântărețului Nosfe de la Șatra Benz

Muzica românească este in DOLIU! Nosfe a murit! Anunțul a fost făcut de Rava, pe paginile de socializare. În vârstă de 37 de ani, rapperul activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra BENZ. De asemenea, acesta a colaborat și cu Ruby pentru piesa ”Condimente”.

Nosfe a fost unul dintre cei mai cunoscuți rapperi de la noi din țară. Pe numele său real, Darius Vlad Creţan, rapperul s-a născut pe data de 24 martie, în Galaţi. Acesta activa solo, dar şi în cadrul trupei Şatra B.E.N.Z.. Potrivit informațiilor, primul concert pe care l-a susținut a avut loc în orașul său natal, iar cel de-al doilea, în Brăila. Rapperul a intrat în atenția lumii mondene și nu numai și prin intermediul colaborărilor pe care le-a avut cu Ruby, pentru piesa „Condimente“, sau „Papi„, dar şi cu piesa „Turist“, alături de Ale Blake.
Anunțul că artistul nu se mai află printre noi a fost făcut de Rava.
„Cu regret si durere va anunțam ceva ce nu ne-am fi dorit sa va anunțam niciodată.
Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicata si procesam cu greu pierderea. Orice gând bun si orice susținere morala ajuta enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin si trecere lină!”, a scris Rava pe reteaua de socializare.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.