Muzica uneste! – stagiune dedicata Marii Uniri

0

Muzica uneste! - stagiune dedicata Marii Uniri 1Stagiunea 2017/2018 a Filarmonicii Oltenia Craiova coincide cu sărbătorirea centenarului Marii Uniri, un moment de excepţie în afirmarea identităţii și tradiţiilor naţionale. Cu acest prilej, discutăm şi polemizăm cu privire la rolul maselor și al personalităţilor în anul plin de istorie 1918. Dincolo de toate acestea, Filarmonica Oltenia Craiova readuce mesajul unităţii de gândire şi exprimare, pe calea muzicii – limbaj universal care se adresează direct sufletului.

Muzica uneşte idei, oameni, mentalităţi, din cele mai diferite, în stagiunea 2017/2018, fiecare concert de vineri seara incluzând, în repertoriu, o lucrare românească. Acest fir tricolor se împleteşte armonios cu muzica interpretată de dirijorii invitaţi din străinătate (Italia, Olanda, Coreea de Sud, Anglia, Belgia), alături de solişti cu nume rezonante ale scenei naţionale, Cristina Anghelescu, Filip Papa, Mihai Diaconescu, Silvia Sbârciu, Marius Boldea, Daniel Podlovschi, Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Lena Vieru-Conta.

De asemenea, Muzica uneşte este o stagiune care pune în valoare creaţii semnate de compozitori români, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Silvestri, Constantin Bobescu, Bogdan Vodă, Tiberiu Olah, Eduard Caudella. Nu lipsesc serile dedicate unor ţări apropiate de sufletul românesc, ca Italia şi Franţa. Se anunţă o stagiune a unităţii româneşti în diversitatea mondială, un mesaj al Filarmonicii Oltenia Craiova prin care Muzica uneşte şi depăşeşte barierele între oameni.

Muzica uneste! - stagiune dedicata Marii Uniri 2

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.