Premierul Nicolae Ciucă a demisionat ceea ce duce la demiterea întregului Cabinet. Odată cu demisia lui Ciucă se intră în calendarul pentru învestirea Guvernului Ciolacu. Noul Executiv ar urma să fie instalat la Palatul Victoria până la finalul acestei săptămâni. Până la învestirea noului guvern, președintele Klaus Iohannis îl va desemna în funcția de prim-ministru interimar pe Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiției.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit luni, 12 iunie 2023, pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Cotroceni, care şi-a înaintat oficial demisia din funcţia de Prim-ministru. În temeiul prevederilor constituţionale, Preşedintele României a luat act de demisia domnului Nicolae-Ionel Ciucă şi a semnat decretul prin care se constată vacantarea funcţiei de Prim-ministru al Guvernului României”, anunţă, luni, Administraţia Prezidenţială.
Sursa citată a precizat că, totodată, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern.
”În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituţia României, Preşedintele României va invita marţi, 13 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru”, mai anunţă Administraţia Prezidenţială.
Views: 3