Un avion Tarom a plecat, în noaptea de duminică spre luni, spre Africa de Sud, de unde îi va aduce acasă pe campionii naționali la rugby și pe alți cetățeni români, blocați după ce Uniunea Europeană a anulat zborurile spre această zonă a lumii. Avionul va ajunge înapoi în țară marți după-amiază.
„Consecvenți cu angajamentele făcute de a ajuta cetățenii români oriunde s-ar afla, am dispus ca o aeronavă Tarom să decoleze spre Africa de Sud. În această dimineață, avionul românesc a aterizat la Mombasa, Kenya. Sperăm ca în această seară să fie la Pretoria, pentru preluarea românilor și altor cetățeni europeni care se află în Africa de Sud. Sunt în permanent contact cu cei responsabili de aceasta operațiune. Vă voi ține la curent cu toate evoluțiile”, transmite premierul Nicolae Ciucă.
Aeronava TAROM care va repatria românii din Africa de Sud va ateriza la Otopeni marţi, în jurul orei 15:00, cu o zi mai devreme faţă de ora comunicată iniţial, a informat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii luni, într-un comunicat.
„În urma analizelor efectuate cu toţi factorii implicaţi în organizarea misiunii de repatriere a românilor şi cetăţenilor europeni din Africa de Sud, dar şi în urma recalculării orarului de zbor, aeronava TAROM va ajunge cu o zi mai devreme faţă de ora comunicată iniţial către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Astfel, aeronava Boeing 737-700 YR-BGG va ateriza la Otopeni în data de 30 noiembrie 2021, în jurul orei 15:00. Directorul general al TAROM îşi asumă informarea eronată”, se arată în comunicat.
Views: 0