Astăzi, 24.07.2023, la sediul PNL Dolj, a avut loc o conferință de presă susținută de președintele PNL Craiova, deputatul Nicolae Giugea și Teodor Sas, consilier municipal PNL Craiova.
Nicolae Giugea, președintele organizaţiei municipale PNL Craiova, a prezentat propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
”Conform acestui act normativ, de la 1 ianuarie 2024, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare ar urma să existe şi să funcţioneze un laborator fitosanitar. În momentul de față sunt doar două laboratoare în toată țara, ceea ce este total insuficient. Dacă ne interesează cu adevărat calitate produselor agricole şi modul în care se utilizează substanţele chimice în agricultură, atunci iniţiativa mea ar trebui să fie adoptată chiar în primele săptămâni ale sesiunii parlamentare de toamnă.” a declarat deputatul liberal.
Președintele PNL Craiova a mai spus că organizația municipală a decis sa pună la dispoziția craiovenilor sediul situat pe strada Fraţii Buzeşti, nr 4A, pe perioada caniculei. Sediul va fi deschis între orele 10-18, iar craiovenii vor avea la dispoziție apă și un loc unde să se adăpostească de soare.
”Facem un apel către toate instituițiile publice din Craiova să facă același lucru.”, a completat Nicolae Giugea.
El a mai spus au primit mai multe solicitări de la craioveni în legătură cu deciziile abuzive pe care le ia primăria Craiova.
”De aceea, am decis să formăm un departament la nivelul PNL Craiova, care are ca scop protejarea craiovenilor de astfel de abuzuri. În perioada următoare vom anunța ce demersuri vom face în acest sens.” a declarat în încheierea conferinţei deputatul liberal Nicolae Giugea.
Views: 0