Deputatul Forta Dreptei, Nicolae Giugea, a declarat in Parlamentul Romaniei cu privire la liberalizarea pieței gazelor naturale și a energiei electrice.
“Liberalizarea fiecărui segment din piața românească a adus beneficii uriașe, atât pentru consumatorii finali, cât și pentru agenții economici. Consumatorii s-au bucurat de prețuri mai mici și de o calitate mai mare a bunurilor și serviciilor, ca efect al competiției dintre operatorii economici. La rândul lor, agenții economici au putut să se dezvolte și să devină mai competitivi, în condițiile în care statul nu a mai intervenit în planul lor de afaceri și în formarea costurilor. Pentru cei care nu-și mai amintesc cum era în piața reglementată a comunicațiilor, îi rog să facă un exercițiu de memorie și să-și amintească prețul unui minut de convorbire telefonică din urmă cu 10 ani și cât de ieftine au devenit aceste servicii în zilele noastre.
Liberalizarea pieței gazelor naturale și a energiei electrice este o necesitate, însă modul în care a fost făcută în România a fost unul profund deficitar, iar momentul ales a fost, fără îndoială, cel mai nepotrivit. Ce măsuri de asigurare a concurenței pe piața gazelor naturale și a energiei electrice s-au luat? Niciuna! Ce măsuri pentru limitarea supra-îmbogățirii operatorilor din domeniu s-au luat? Niciuna! Cu cât a crescut producția internă de energie și gaze naturale în ultimii ani, astfel încât să nu ne trezim că nu avem ce furniza consumatorilor? Dimpotrivă! Producția internă nu a crescut, ci a scăzut! Cine, când și cum a evaluat momentul optim al liberalizării pieței gazelor naturale, când și un elev de liceu știe astăzi că vecinii de la Răsărit folosesc prețul internațional al gazelor naturale ca armă în confruntările geopolitice din regiune, iar acesta era cel mai nepotrivit moment din ultimul deceniu?
Modul deficitar în care a fost realizată liberalizarea pieței gazelor naturale și energiei electrice în România a adus mari prejudicii tuturor consumatorilor, gospodării sau firme românești. Mai grav este faptul că liberalizarea eșuată a pieței energiei a creat o mare neîncredere a românilor în piața liberă! Piața liberă și concurența corectă, loială, completată de măsuri concrete ale autorităților guvernamentale române pentru creșterea producției interne de gaze naturale și energie electrică sunt singurele variante pentru facturi suportabile pentru cetățenii români. Alte variante, precum compensarea, plafonarea sau întoarcerea la reglementare, sunt doar niște soluții provizorii, care nu elimină cauza, semănând mai degrabă cu un plasture pus peste o rană gravă, vindecabilă doar prin intervenție chirurgicală.” a declarat Deputatul Forta Dreptei, Nicolae Giugea.
Views: 0