Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță (vice-președintele Grupul Verzilor/ALE) a trimis o solicitare Ministerului Fondurilor Europene referitoare la întârzierea neacceptabilă pentru câteva mii de familii a tichetelor educaționale de 500 lei care aveau ca destinație achiziționarea de rechizite școlare. Aceste tichete sunt finanțate prin fonduri europene și ele au ca scop creșterea accesului la educație, combaterea abandonului școlar și al sărăciei.
Deși anul școlar începe în septembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 83/2023 privind unele măsuri pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile, a fost adoptată cu multe întârziere în luna octombrie, familiile începând să primească aceste tichete începând cu luna ianuarie a anului 2024.
Dincolo de aceste întârziere, mai multe familii încă nu au primit tichetele de 500 de lei nici până acum. Inspectoratul școlar din Arad spre exemplu, a arătat cu degetul către Ministerul Fondurilor Europene, spunând că mai multe familii se regăsesc în această situație și că urmează să fie printate o nouă tranșă de tichete educaționale. Deși există un număr de telefon pe pagina ministerului care ar trebui să ofere informații publicului despre implementarea acestor tichete, în realitate, nimeni nu răspunde la telefon, niciodată.
„ În calitate de negociator al bugetului UE pentru anul 2023 am făcut această solicitare pentru a înțelege de ce la finalul anului școlar încă există familii care nu beneficiază de acest ajutor finanțat cu bani europeni. Mi-aș dori să găsim soluții pentru anul școlar următor, astfel încât toți copiii să primească aceste tichete educaționale înainte de începutul anului școlar, tocmai pentru ca programul să funcționeze, familiile mai nevoiașe să aibă cu ce să cumpere rechizite și copilul să nu abandoneze școala din cauza sărăciei. Dincolo de ajutor, este important și cum dai acest ajutor.„ a declarat europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță.
Views: 2