Nume mari din showbiz-ul romanesc, printre vedetele care sustin recitaluri la festivalul Cerbul de Aur 2018

0
650
Nume mari din showbiz-ul romanesc, printre vedetele care sustin recitaluri la festivalul Cerbul de Aur 2018
Nume mari din showbiz-ul romanesc, printre vedetele care sustin recitaluri la festivalul Cerbul de Aur 2018 1
Nume mari din showbiz-ul romanesc, printre vedetele care sustin recitaluri la festivalul Cerbul de Aur 2018

Andra, Horia Brenciu, Delia, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans se numara printre vedetele care vor sustine recitaluri la editia de anul acesta a Festivalului Cerbul de Aur, ce va avea loc in perioada 29 august – 2 septembrie, in Piata Sfatului din Brasov, informeaza TVR.
O parte dintre vedete au deja experienta acestui festival, pregatind pentru aceasta editie aniversara – sunt 50 de ani de la infiintare – recitaluri spectaculoase: Andra a fost premiata la editia din 2005 a concursului, Horia Brenciu a urcat pe scena Cerbului de Aur in 2008, alaturi de HB orchestra, iar Loredana a avut nu mai putin de trei aparitii de-a lungul timpului – un recital cu Directia 5, big-band-ul Ionel Tudor si doua trupe de balet in 1994, coprezentator al evenimentului in 1996 si un concert la cea mai recenta editie, in anul 2009.

Numelor mentionate mai sus li se alatura si Flavius Teodosiu, saxofonistul care a colaborat cu numeroase celebritati, precum Jennifer Rush, Joe Cocker, Lionel Richie, Chris de Burgh, Gloria Gaynor, Johnny Logan si Michael Bolton.

Continuand traditia recitalurilor sustinute de mari vedete internationale, alaturi de cele autohtone, TVR va aduce pe scena Cerbului de Aur artisti din strainatate, ale caror nume vor fi anuntate ulterior.

Perioada de inscrieri pentru competitia din cadrul festivalului s-a incheiat: 111 artisti din 22 de tari candideaza pentru un loc in concursul de interpretare, care are premii totale de 65.000 de euro.

In perioada 12 – 18 iulie, juriul selectiei va alege cel mult 15 artisti pentru concursul international de interpretare.

Daniel Jinga – dirijor si compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist radio si TV, Felix Crainicu – realizator Radio Romania Actualitati, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scirlet – regizor muzical TVR si Smaranda Vornicu Shalit – directorul festivalului sunt cei sapte jurati care vor decide artistii ce intra in Concursul Festivalului International Cerbul de Aur.

La 50 de ani de la prima editie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfasurare de gala. Dedicat Centenarului Romaniei si semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gala aniversara, doua zile de concurs si o gala a manifestarii. Festivalul se va incheia cu show-ul „Romania Centenar”, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populara traditionala romaneasca si prelucrari de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis in direct si in exclusivitate de Televiziunea Romana.

Festivalul International Cerbul de Aur a debutat in anul 1968 si a avut 17 editii, cea mai recenta fiind organizata in anul 2009.

De-a lungul anilor, acest festival a gazduit aparitii si recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow si multi altii.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.