O femeie a murit în China din cauza gripei aviare H3N8, un virus care circulă din 2002 şi care nu a făcut până acum victime în rândul oamenilor, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP..
Virusul H3N8, care a apărut pentru prima dată pe continentul nord-american, a fost considerat până acum transmisibil la cai, câini şi lei de mare.
Virusul nu a fost detectat la oameni până la primele două cazuri, non-letale, în China, în aprilie şi mai 2022.
Persoana decedată avea vârsta de 56 de ani şi locuia în provincia Guangdong, sud-estul Chinei.
Femeia s-a îmbolnăvit pe 22 februarie, a fost internată cu pneumonie severă pe 3 martie şi a decedat pe 16 martie, transmite Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
“Niciunul dintre contactele apropiate ale acestui caz nu a dezvoltat infecţie sau simptome ale bolii la momentul redactării acestui raport”, susţine OMS într-un document.
”Pacienta avea multiple predispoziţii. Ea avea antecedente de expunere la păsări vii înaintea bolii şi antecedente ale prezenţei unor păsări sălbatice în jurul domiciliului său”, precizează într-un comunicat organizaţia.
Datele disponibile arată că acest virus nu se transmite între oameni şi că, prin urmare, ”riscul unei răspândiri la nivel naţional, regional şi mondial este considerat slab”.
Organizaţia subliniază însă necesitatea unei supravegheri constante, din cauza mutaţiilor permanente ale virusului.
Views: 6