O moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată, la Mariupol

0
422
O moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată, la Mariupol
O moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată, la Mariupol

Ucraina afirmă că o moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată la Mariupol.

O moschee din Mariupol, oraș portuar din sud-estul Ucrainei, unde se adăposteau 80 de civili, a fost bombardată de forțele ruse, a anunțat sâmbătă Ministerul ucrainean de Externe, conform NDTV.

„Moscheea sultanului Suleiman Magnificul și a soției sale Roxolana (Hurrem Sultan) din Mariupol a fost bombardată de invadatorii ruși. Peste 80 de adulți și copii se ascund acolo din cauza bombardamentelor, inclusiv cetățeni din Turcia”, a scris ministerul pe contul său de Twitter.

Hindustan Times spune că nu este deocamdată clar dacă este vorba de aceeași moschee în care 86 de cetățeni turci, inclusiv 34 de copii, s-au refugiat în timp ce rachetele rusești asediau orașul, scrie mediafax.ro.

Un purtător de cuvânt al ambasadei ucrainene din Turcia, citând informații de la primarul din Mariupol, afirmase că cetățenii turci s-au refugiat în moschee pentru a scăpa de atacurile rusești asupra orașului-port încercuit de la Marea Azov.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.