O nouă centrală electrică pe gaze va fi construită la Ișalnița

0
252
O nouă centrală electrică pe gaze va fi construită la Ișalnița
O nouă centrală electrică pe gaze va fi construită la Ișalnița

Ministerul Energiei a semnat vineri contractul de finanţare în cadrul Programului-cheie 2 privind construirea de capacităţi electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT), care pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, a anunţat ministerul.

„Ministerul Energiei anunță semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul-cheie 2- construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT POWER IȘALNIȚA SA.

Obiectivul General al Proiectului îl reprezintă construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW la Ișalnița, Județul Dolj.Valoarea acestui contract decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro”, se menţionează în comunicat.

Views: 3

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.